Ce condiții draconice pune PSD ca să susțină un guvern minoritar PNL: Ciolacu președinte la Camera Deputaților și bani mulți pentru primarii PSD

In InaltaPoarta, National

PSD ar susține un guvern minoritar PNL, însă pune câteva condiții care e greu de crezut că vor fi acceptate de liberali. Prima condiție este ca Florin Cîțu să nu mai fie premier. Apoi, președintelui PSD Marcel Ciolacu (foto) să i se asigure funcția de președinte al Camerei Deputaților iar primarilor PSD din țară să le fie alocați cât mai mulți bani din PNRR.

PNL și președintele Klaus Iohannis, care insistă să îl păstreze pe Florin Cîțu premier, se află într-o situație delicată.

Nimeni nu vrea deocamdată să facă majoritate alături de PNL, cu Florin Cîțu premier, iar liberalii încearcă să se alieze din nou cu PSD, așa cum au făcut și în 2011, când au format USL (Uniunea Social Liberală).

Cei din PSD s-ar alia din nou cu PNL, ar susține un guvern minoritar liberal, dar pun niște condiții draconice, greu de acceptat.

Surse social-democrate au declarat pentru HotNews.ro că liderii vechi din PSD, Paul Stănescu, dar și Gabriela Firea i-ar fi transmis lui Marcel Ciolacu că este exclusă orice viitoare susținere în Parlament a lui Florin Cîțu pentru postul de premier.

„În plină criză epidemiologică și energetică, PNL poate invoca soluția de compromis – PSD care va fi singurul dispus să susțină un guvern minoritar. Condițiile PSD sunt fără Florin Cîțu, funcția de președinte al Camerei Deputaților pentru Marcel Ciolacu și bani din PNRR pentru investițiile propriilor primari. De asemenea, PSD ar putea cere ca două-trei ministere cheie (Ministerul Sănătății, Ministerul Justiției) din viitorul Guvern să fie conduse de tehnocrați. Negocierile concrete vor demara de săptămâna viitoare”,

a scris HotNews.ro (vezi foto mai jos).

Așadar, PSD joacă dur și pune condiții aproape imposibil de acceptat de PNL și de președintele Klaus Iohannis.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu visează la funcția de președinte al Camerei Deputaților, dar în același timp cere și mulți bani pentru primarii PSD din PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență).

Este foarte posibilă o nouă colaborare PNL-PSD, dacă Ciolacu va fi recompensat cu funcția pe care și-o dorește iar baronii locali PSD vor primi mai mulți bani din PNRR.

Negocierile vor începe săptămâna viitoare.


Dacă vrei să sprijini financiar publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face dând click AICI. Sau mergi mai jos, spre contul nostru de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu