În data de 19 septembrie 2023, cotidianul Viața liberă titra mare și cu forță: „La Gârboavele va fi cea mai lungă pistă de bob suspendat din țară”.
În articol nu se spunea când anume va avea Galațiul așa ceva, ca și cum ăsta ar fi un amănunt nesemnificativ.
De atunci au trecut 8 luni și nu a apărut nici măcar un bob din mult promisa pistă de bob.
Ieri (30 mai 2024), ce să vezi?
Același președinte al CJ Galați, Costel Fotea, a spus din nou că face bob suspendat la Galați.
Anunțul făcut de Fotea a fost preluat imediat, dar fără semnul (P), de mai multe ziare din Galați (Monitorul de Galați, Viața liberă), ba chiar și de câteva publicații centrale (Bursa, Mediafax, Cetățeanul), cu toate apropiate de PSD.
„Parcul de Aventură va oferi şi mai multă distracţie, şi mai multă adrenalină. Celebrul bob suspendat ajunge şi la Galaţi. Adică peste 1,5 kilometri de senzaţii tari şi experienţe memorabile în mijlocul pădurii.
Mai mult, vom avea singura pistă din România cu sistem de frânare gravitaţional, oferind experienţe de neuitat.
În plus, tot în Parcul de Aventură, vom realiza şi peste 7 kilometri de piste de biciclete, atât pentru amatori, cât şi pentru profesionişti, una dintre piste urmând să fie amenajată pentru competiţii internaţionale de mountain bike”,
a afirmat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.
Fotea nu a precizat nici în acest nou anunț, din 30 mai 2024, când anume va fi gata pista de bob suspendat.
Nu a spus nici măcar când anume vor începe lucrările.
Fotea îi aburește din nou pe gălățeni cu tot soiul de proiecte despre care nu spune clar, cu subiect și predicat, când anume vor începe și când vor fi finalizate.
Așa ar fi corect față de gălățeni, atâta timp cât el le cere votul.
Cu toate astea, Fotea a primit o grămadă de like-uri și reacții pozitive la aceast anunț fără cap și coadă, care cel puțin în acest moment este doar o promisiune, din ciclul „voi face, voi drege, urmează să…”.
Este irelevant ce acte a mai semnat Fotea în cadrul proiectului „bob suspendat”, atâta timp cât el nu poate spune ce e mai important, și anume când vor fi gata lucrările… dacă vor fi gata în acest deceniu.
Nu de alta, dar Costel Fotea este deja recidivist în promisiuni neonorate, în sensul că sunt destule lucrări pe care a spus că le termină în doi ani și ele nu sunt finalizate nici acum, după 5 ani.