Cât timp trece de fapt din momentul în care Pucheanu zice „aducem” 10 tramvaie noi în Galați și până când garniturile ajung pe traseele Transurb

In Economic, Local, TraficChin

Primarul Pucheanu trebuie să puncteze serios la impresia artistică, pentru că el și PSD Galați au nevoie de cât mai multe voturi de la gălățenii naivi, la cele 4 rânduri de alegeri care vor avea loc în anul 2024. Așa că Pucheanu trebuie să mențină caldă ciorba realizărilor imaginare, astfel încât gălățenii să creadă că Galațiul chiar evoluează și mai are puțin și va prinde Clujul sau Bucureștiul din urmă.

Primarul Pucheanu nu mai suflă o vorbă despre fabrica de baterii auto, de 1,4 miliarde de euro, deși acum 2-3 luni spunea că merge cam o dată la două săptămâni la București pentru a pune presiune pe Guvern să aloce mai repede ajutorul de stat „marilor” investitori belgieni de la ABEE.

Adversarii politici ar trebui să îl toace mărunt pe Pucheanu în campania electorală cu această promisiune neonorată, căci el s-a erijat, anul trecut, în făuritorul investiției privind fabrica de baterii auto de la Galați, care între timp a murit subit.

Primarul Pucheanu nu pierde însă vremea. Ce dacă belgienii nu au mai făcut fabrica de baterii auto la Galați și au plecat să deschidă una identică în Bulgaria, după cum am scris în Alternativa – Jurnalism fără mogul?

Important este ca gălățenii să creadă că Pucheanu lucrează pentru ei și că aduce Galațiul pe noi culmi ale civilizației și progresului.

Iar minciunile bine camuflate trebuie să înlocuiască cu succes realizările concrete, palpabile.

De exemplu, zilele trecute, primarul Pucheanu a afirmat că aduce 10 tramvaie noi la Galați. Bine, termenul a fost la plural, adică „aducem”, referindu-se, desigur, la el și la echipa lui din Primăria Galați.

Când auzi pe cineva că spune că „aduce” ceva, te gândești, logic, că acțiunea se petrece la timpul prezent. Că el aduce acel lucru chiar în timp ce discută cu tine. Și că lucrul cu pricina urmează să sosească din clipă în clipă sau, poftim, în cel mult 1-2 zile, dacă face mai mult pe drum.

Această deducție logică nu funcționează însă și în cazul primarului Ionuț Pucheanu. Și spunem asta pentru că acele 10 tramvaie noi pe care Pucheanu a spus, zilele trecute, că le aduce în Galați vor sosi, de fapt, peste 19 luni (în cel mai fericit caz).

Pucheanu doar a semnat contractul de achiziție, în luna ianuarie 2024, după care s-a apucat să scrie pe contul său de Facebook: „Aducem tramvaie noi la Galați”. Corect era să fi spus că urmează să aducă tramvaie la Galați, nu că aduce.


Îți place ce și cum scriem? Atunci donează o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susține publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


În sfârșit, ideea este că, potrivit contractului semnat de Pucheanu cu Astra Vagoane Călători SA Arad, cele 10 garnituri noi de tramvai, model Autentic (vezi foto), în valoare de 80 de milioane de lei (fără TVA), vor fi livrate cel mai devreme peste 19 luni, adică peste 1 an și 7 luni, în august 2025.

Dacă însă furnizorul de la Arad va avea din nou probleme cu livrarea în timp util a comenzilor, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în anul 2020, când tramvaiele nu au ajuns la termen la Cluj-Napoca și Oradea, s-ar putea ca garniturile promise de Pucheanu să ajungă la Galați în 2026.

Și stați că dacă tramvaiele nu vor veni cu întârziere, adică va dura mai mult de 19 luni până la livrare, o să mai treacă ceva timp până vor circula pe trasele din oraș, știută fiind lentoarea Transurb când vine vorba să miște un capăt de ață.


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

2 commentsOn Cât timp trece de fapt din momentul în care Pucheanu zice „aducem” 10 tramvaie noi în Galați și până când garniturile ajung pe traseele Transurb

  • De fapt asta era și ideea, REALA pe care gălățenii vor sa și o exprime în comentariile de la Viata Libera. Mai mult ca oricând ne confruntam cu un adevăr știut de noi acela ca nu mai sunt înregistrate comentariile cetățenilor cu referire la activitatea primarului. Cenzura ca pe vremea lui Ceaușescu. Trăind în acest oraș nu este posibil sa înghițim MINCIUNILE LUI PUCHEANU ACEEASI SITUATIR FIIND SI LA CJ. IN RESTST,SLUGILE DE LA VL NU DAU DOI BANI. VOM COMENTA LA CELELALTE REDACTII, NU DIN GALATI, MACAR SA NU ACCEPTAM MINCIUNILE EXPUSE ZILNIC.

  • Nu e bine ca se aduc tramvaie noi ? Ca se fac eforturi sa fie cat de cat si Galati la nivel vestic ? Macar la transport public ? Vor fi 40 autobuze electrice (Solaris, nu Xiangqinpingxiaoxingbaoling), 10 tramvaie noi. Plus ca Galati a saltat destul. Nu va suparati ca spun dar prea multa postaceala . Acum atentie, nici la Cluj nu e lumea fericita. Bine ca nu e Bucuresti, unde nicusor a distrus tot. Betoane in exces sunt si in Cluj, Iasi, Timisoara, Bucuresti, Constanta. Apoi Astra are comenzi. Bucuresti ce trebuie terminat, Braila, Arad, Oradea Galati. Important e ca vin. LAsa, pana la pucheanu au mai fost altii…Durbaca, Stan, Nicolae…macar asta a salvat ceva din tramvai. Part din linie s-a inchis si din cauza reducerii activitatii. Cat despre oras, populatia se pare ca nu contribuie cu nimic…s-au facut statii smart de autobuz, si galtenii ce sa vezi ? vandalizare…pai in cazul asta stati frate in grajd…

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu