Cariera „doamnei Zizi”, distrusă de lăcomia dusă la extrem. Primarul Pucheanu, care are dreptul legal să intervină și să ia măsuri în cazul de abuz de putere de la Spitalul de Psihiatrie, o ține în continuare în funcție pe managera Doina Zizi Sandu

In Justitie, Local, Sistemul

Cariera Doinei Zizi Sandu, manager încă din anul 2015 al Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” din Galați, este pe cale să se încheie abrupt după ce Agenția Națională de Integritate (ANI) a găsit-o în conflict de interese. În loc să îi solicite „doamnei Zizi” să facă un pas în spate, să se autosuspende din funcția de manager, primarul Ionuț Pucheanu se comportă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

În cazul „doamnei Zizi” putem vorbi de lăcomie dusă la extrem. De propria-i lăcomie!

Deși era încă din 2015 manager al Spitalului de Psihiatrie din Galați, cu un salariu mai mult decât îndestulător, Doina Zizi Sandu nu s-a mulțumit cu ce avea, așa că l-a angajat și pe soțului ei, Adrian Sandu, în instituția spitalicească pe care o conducea.

Soț care avea din ce trăi, din moment ce era deja pensionar M.A.I. (fost polițist la Biroul Rutier), beneficiar al unei pensii speciale de 9.043 de lei net lunar.

Cu toate astea, Adrian Sandu, soțul managerei Doina Zizi Sandu, a fost angajat mai întâi ca referent în cadrul Serviciului Managementul Calității, după care a fost promovat în funcția de economist la Serviciul Resurse Umane, cu sprijinul și semnătura doamnei Zizi, potrivit anchetei derulate de ANI.

Vă dați seama?

„Doamna Zizi”, care ca manager de spital avea, în 2022, un salariu de 16.390 de lei net lunar, a făcut diligențele necesare pentru ca soțul ei, Adrian Sandu, posesor de pensie specială de 9.043 de lei net lunar, să mai încaseze și suma de 4.929 de lei net lunar, în calitate de economist la spitalul condus de consoarta lui (vezi foto mai jos).

În total, din pensie și din salariile de la spital, familia Sandu (Zizi + Adrian) a câștigat, în anul 2022, 9.043 lei + 4.929 lei + 16.390 lei = 30.362 de lei net lunar (6.170 de euro net lunar), într-un oraș sărac ca Galațiul, unde veniturile majorității cetățenilor sunt modeste spre mici.

Dacă nu ar fi fost lacomă, „domna Zizi” ar fi putut să își vadă în continuare liniștită de jobul ei de manager de spital, de unde cu siguranță nu ar fi schimbat-o nimeni, din moment ce se afla în relații bune atât cu doctorul-deputat PSD Galați, Aurel Nechita, cât și cu primarul Ionuț Pucheanu.

Ancheta ANI, în urma căreia a fost găsită în conflict de interese riscă să îi încheie prematur cariera „doamnei Zizi”.

„Doina Zizi Sandu, în calitate de manager al Spitalului de Psihiatrie «Elisabeta Doamna» Galaţi, a aprobat şi semnat o serie de documente care au stat la baza schimbării funcţiei şi mutării în altă structură a soţului acesteia, angajat al spitalului.

Astfel, soţul persoanei evaluate a fost schimbat din funcţia de referent, în funcţia de economist şi a fost mutat din cadrul Serviciului Managementul Calităţii, la Serviciul resurse umane, normare, organizare şi salarizare (Serviciul R.U.N.O.S.). Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 178, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia «(2) Constituie conflict de interese: c) alte situaţii decât cele prevăzute la lit. a) şi b) în care managerul sau soţul/soţia, rudele ori afinii managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a funcţiei de manager»”,

după cum a precizat ANI în comunicatul de presă făcut public miercuri, 26 iulie 2023.

În mod normal, Spitalul de Psihiatrie și Primăria Galați ar fi trebuit să aibă reacții în cazul „doamnei Zizi”. Să precizeze dacă vor lua măsuri față de managera spitalului, după ce ANI a făcut publice rezultatele anchetei cu privire la conflictul de interese în care a fost găsită aceasta.

Ca la nebuni: Spitalul de Psihiatrie se dă la fund, iar Pucheanu se dă ocupat cu alte treburi

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Psihiatrie din Galați, dr. Caludiu Vasile, care este și consilier local din partea PSD Galați, ne-a declarat că deocamdată nu a primit nicio hârtie oficială de la Agenția Națională de Integritate (ANI), așa că nu se poate pronunța cu privire la cazul managerei Doina Zizi Sandu.

Nici primarul Pucheanu nu a avut până acum vreo reacție în legătură cu situația managerei Doina Zizi Sandu.

Primarul Pucheanu răspunde cumva de activitatea Spitalului de Psihiatrie, așa cum răspunde și de Maternitatea Buna Vestire și de Spitalul de Copii din Galați.

Contractul managerului Spitalului de Psihiatrie este semnat/parafat chiar de către primarul Pucheanu. În plus, Primarul Galațiului are și un reprezentant special numit în Consiliul de Administrație (CA) al spitalului.

Reprezentantul primarului Pucheanu în cadrul CA al Spitalului de Psihiastrie din Galați este ec. Marian Alexandru, fost director al Calorgal.

Prin urmare, primarul Pucheanu este îndreptățit să solicite diverse schimbări la vârful conducerii spitalului, să solicite încheierea/suspendarea contractului de management al „doamnei Zizi”, având la dispoziție pârghiile legale pentru a face acest lucru. Totul este să vrea. Însă, din câte observăm noi, primarul Pucheanu nu are de gând să îi ceară „doamnei Zizi” să se autosuspende din funcția de manager.

Într-o țară civilizată un astfel de manager de spital, care a fost prins că și-a ajutat soțul (pensionar special) să promoveze într-o funcție din cadrul spitalului pe care îl conduce, și-ar fi dat imediat demisia.

Adică atâția gălățeni se chinuie în mediul privat pentru 3.000-3.500 de lei net lunar, iar managera Doina Zizi Sandu face tumbe ca să își angajeze soțul pensionar la spital, după care îl și promovează în funcția de de economist?!

Da, iată că un manager de spital poate face astfel de „artificii” și, deși este prinsă în ofsaid de ANI, refuză să demisioneze sau să se autosuspende pe perioada cât va dura procesul în instanță.

Dosarul pentru conflict de interese al managerului Doina Zizi Sandu, instrumentat de ANI, va ajunge pe rolul instanței de judecată.

Dacă va fi găsită vinovată pentru conflict de interese, „doamna Zizi” ar putea fi condamnată la amendă penală sau închisoare care poate ajunge până la 5 ani. Concomitent, se pot aplica și pedepse complementare cu interzicerea unor drepturi, cum ar fi acela de a fi ales sau de a funcționa într-o pozitie publică prin numire.

În foto deschidere: Doina Zizi Sandu, alături de primarul Ionuț Pucheanu


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

One commentOn Cariera „doamnei Zizi”, distrusă de lăcomia dusă la extrem. Primarul Pucheanu, care are dreptul legal să intervină și să ia măsuri în cazul de abuz de putere de la Spitalul de Psihiatrie, o ține în continuare în funcție pe managera Doina Zizi Sandu

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu