Capcana întinsă USR. Să vină cu un premier care să își rupă gâtul și să deconteze factura politică după iarna grea care va veni cu prețuri mari

In National, NePriveste

Președintele Klaus Iohannis continuă să facă jocurile murdare pe care le-a început imediat după ce a ordonat excluderea ministrului Stelian Ion de la Justiție. Astăzi (luni, 11 octombrie 2021), după negocierile de la Cotroceni, președintele Iohannis i-a lăsat pe cei din USR să mute primii. Iar cei din USR au mutat: au spus că pot veni cu un premier, în persoana lui Dacian Cioloș.

Este o capcană politică, evident, atâta timp cât PNL și PSD nu au propus pe nimeni pentru postul de prim-ministru.

E ca la pocker, jocul atât de drag premierului demis Florin Câțu: lasă-i pe proști să se arunce în câștig, să creadă că au o mână bună și că vor lua potul, după care îi îngropi.

PSD și PNL nu au venit cu propuneri de premier la consultările de la Cotroceni.

Dar de ce PNL și PSD nu au venit cu propuneri?

Că nu au oameni competenți?

Nu!

PSD și PNL s-au dat strategic deoparte, și-au aprins o țigară și așteaptă să se stingă scandalul ca să câștige apoi capital electoral după această criză politică.

Cei de la USR au fost singurii care au venit cu o propunere de premier, și anume președintele partidului Dacian Cioloș.

„Președintele Iohannis ne-a confirmat că nu a primit nici o altă propunere de premier, că pare că partidele fug de această responsabilitate. Ne-a spus că va analiza serios propunerea noastră, decizia este la dânsul. Mingea e la președinte. Președintele ne-a spus că a fost surprins neplăcut să vadă că nu au existat discuții între partide, noi i-am transmis că am fost deschiși la negocieri cu partidele din coaliție”,

a precizat președintele USR, Dacian Cioloș, după negocierile purtate la Palatul Cotroceni.

Dar ia imaginați-vă în ce groapă adâncă se va scufunda USR dacă ar avea un premier (Dacian Cioloș) când USR are numai 15% în Parlament?

Cu cine ar putea guverna USR, cu cine ar face majoritate un premier USR?

Cu PNL, cu PSD, cu UDMR care ar fi gata să strâmbe cuiul în secunda 2?

Faptul că, în afară de USR, niciun alt partid nu a făcut propuneri pentru postul de premier în această criză politică majoră ne dă un mesaj interesant pe care îl putem desluși simplu.

Este o capcană întinsă celor de la USR, care probabil s-ar băga să guverneze țara, dar care, cu numai 15% în Parlament, cu siguranță vor fi duși în vrie, să își rupă gâtul până în 2024, când vor avea loc din nou alegeri (parlamentare, locale, europarlamentare și prezidențiale).

O să urmeze o iarnă grea pentru România, cu facturi mari pentru cetățeni.

Cine să deconteze politic acest deranj financiar pentru cetățeni?!

Simplu: USR!

Le pasezi cartoful fierbinte celor de la la USR și apoi dai vina pe ei pentru toate lucrurile care merg prost în țara asta.

După care tu, deși ești călău, apari în rol de salvator al neamului.

Am mai văzut filmul ăsta prost de nenumărate ori, numai că nu ne învățăm minte, în calitate de cetățeni.

Negocierile politice sunt încă în derulare, dar capcana a fost deja întinsă.

Să vedem cine va pica în ea.

Sursa foto: Digi24.ro


Dacă vrei să sprijini financiar publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face dând click AICI. Sau mergi mai jos, spre contul nostru de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu