Candidatul propus de omul de televiziune Florin Călinescu în lupta pentru funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) Galați a fost prins cu semnături false în listele de susținători pe care le-a prezentat la depunerea candidaturii.
Știam că, de regulă, politicienii se apucă de furat după ce au loc alegerile și se instalează în noile funcții. La Galați, un politician nu a mai avut răbdare să aștepte alegerile, așa că s-a pus pe furat cu o lună înainte de scrutinul electoral.
Marian Popa, zis „Alba-Neagra” sau „Tupeu” (foto sus deschidere), este un politician care acum 20 de ani activa în PNȚCD Galați, după care a dat de pământ cu doctrina țărănistă și s-a înscris în partidul lui Eugen Durbacă (ApR la acea vreme), ajungând chiar și consilier local, în anul 2004.
Anul electoral 2020 l-a prins pe Marian Popa „Tupeu” candidat din partea Partidului Verde (condus de Florin Călinescu) pentru funcția de președinte al CJ Galați.
Marian Popa, care la un moment dat s-a ocupat cu jocul de alba-neagra, de unde i s-a tras și porecla, a reușit să îl convingă pe Călinescu să îl desemneze pe el drept candidat la președinția CJ Galați în dauna profesorului Ionel Petrea.
Biroul Electoral Județean (BEJ) Galați a respins însă candidatura lui Marian Popa, din partea Partidului Verde Galați, după ce a constatat că listele sale de susținători conțin sute de semnături false.
Candidatul Marian Popa a prezentat un număr de 2.780 de semnături, minimul fiind de 2.631, însă mai bine de jumătate dintre semnături erau false.
„În urma analizei propunerii de candidatură a domnului Popa Marian pentru Președintele Consiliului Județean Galați se constată că acesta nu îndeplinește condițiile legale de admisibilitate a candidaturii, întrucât în urma verificării documentelor depuse de Partidul Verde, membrii BEC Galați au constatat neîndeplinirea condiției legale referitoare la numărul minim de susținători necesar, astfel:
Numărul minim stabilit prin Hotărârea BEJ nr. 1 din 10.08.2020 este de 2.631 iar numărul susținătorilor pentru care candidații (Marian Popa – n.r.) au făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevederilor din Legea 115/2015 este de 1.385, restul susținătorilor de pe lista depusă, de 1.395, neîndeplinind condițiile legale (spre exemplu au fost înscrise incomplet informațiile privind adresa, după caz referitor la lipsa mențiunilor privind județul, localitatea, strada, numărul, precum și lipsa unor semnături ale susținătorilor înscriși în liste)”, se arată în Hotărârea nr. 53 adoptată în unanimitate de membrii BEJ Galați, miercuri, 19 august 2020 (vezi facsimil mai jos).
Așadar, aproximativ 51% din semnăturile prezentate de Marian Popa au fost false. Incorecte, fără adresa completă, seria de buletin și semnătura susținătorului.
Cel mai probabil, neavând susținători, Marian Popa a scos din burtă 1.395 de semnături ale unor așa-ziși susținători ai lui și s-a prezentat cu listele la BEJ Galați crezând că nu va sta nimeni să le verifice.
Dezbaterea pe tema falsificării listelor de semnături pentru candidații la alegeri (europarlamentare, legislative, locale sau prezidențiale) este mai veche, dar, din păcate, nici Biroul Electoral Central (BEC) nu a tranșat-o până acum, nici Parchetul nu a intervenit pentru a-i prinde pe falsificatori și a-i pedepsi exemplar, scria Deutsche Welle preluând un articol din Ziare.com.
Iată că gălățeanul Marian Popa, zis Alba-Neagra, de la Partidul Verde al lui Florin Călinescu este pe cale să se aleagă cu un dosar penal pentru că a umblat cu falsuri la depunerea candidaturii.