Când să câștige cursa Rowmania, Galațiul a înfrânt

Ca să fie total fiasco-ul organizării Zilei Marinei la Galați, nici cursa anuală în care se întrec pe Dunăre echipajele de canotci ale municipiilor Galați și Brăila n-a mai avut loc. Din cauză de furtună pe Dunăre, care cică a panicat în așa hal echipajul de 10+1 a Brăilei, încât au refuzat să plece în cursa „Hai să vâslim de Ziua Marinei – Descoperă Row-Mania!”.

În fața manevrei surpriză a echipei de la Brăila, nici căpitanii șefi de echipaj de la Galați n-au avut hotărâre și inspirație, și au decis să vină acasă cu microbuzul, nu cu canotca. Această bâlbâială strategică a fost pretextul pentru care organizatorul Asociația Ivan Patzaichin n-a mai acordat trofeul Rowmania. Astfel că chiar în anul în care echipajul de canotori de la Clubul Sportiv Școlar Galați avea șansa de a-și lua revanșa în fața clubului CSM Brăila, , a reușit doar să înfrângă, prin neprezentarea la start a adversarului, dar  mai ales prin nepriceperea managerilor echipajului gălățean.

Pe de altă parte, nici organizatorul Ivan Patzaichin nu avea prea clară rezolvarea

unei astfel de situații, în caz de valuri de o anumită dimensiune și de forță a vântului semnificativă. În calitate de cunoscător, de marinar militar ce am exersat îndelung ieșitul în mare agitată cu barca marinărească, la Mangalia, pot spune că „furtuna” de pe Dunărea  a fost doar un moft, un pretext, o găselniță, care nu folosește nimănui (sau folosește doar Brăilei, care păstrează pentru încă un an trofeul).

În rest, cursele de canotori amatori, organizate serios sau încropite pe loc, și botezate „Arca lui Noe”, „Rechinii”, „Ne dăm la fund”, „Curățarea pernelor”, „Monaco” sau „PMG” s-au luat la întrecere pe Dunăre, câștigătorul urmând să participle la competiția internatională de canotci de la Tulcea.  

Prin confuzia organizatorilor, prin voia hazardului și prin nepăsarea municipalității gălățene

cursa anuală dintre cele două municipii dunărene -adevărat proiect de fundament de la care să înceapă construcția Sistemului urban metropolitan Galați-Brăila – mai așteaptă încă un an, pentru a aduce mai aproape de realizare metropola Dunărea Polis.

Organizatorii spectacolelor tip șușanea de la Galați nu s-au dezmințit nici la Rowmania. Și anul acesta, spațiul de organizare a curselor Rowmania a fost în același loc obscur, înghesuit, nepotrivit, secționat de cabluri și copaci netoaletați, cu vederea spre Dunăre obturată de bălării și lăstăriș, dar – ce haios! – unde a răsărit încă o șandrama cu terasă (Club Monaco), cu voie și aviz de la Primărie, Apele Române, APDM, etc.

 

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version