Cancerul Galațiului, Dan Nica – PSD, reconfirmat în funcție. Mic istoric despre cum a fost îngropat Galațiul de gașca lui Dan Nica, în ultimii 20 de ani

In Actual, Politruci&Traseiste

Vești proaste pentru Galați. Eternul Dan Nica, cel care conduce sub o formă sau alta, de mai bine de 20 de ani, municipiul Galați către dezastru tocmai a fost reconfirmat în funcția de președinte al PSD Galați. Mai mult, locotenentul său, Florin Popa, care nu a făcut nimic pentru Galați în timpul în care a fost city manager și viceprimar, a fost și el reconfirmat în postul de șef la organizația municipală a PSD Galați.

Nu am fi scris despre alegerile din interiorul PSD Galați. Dar aceste reconfirmări în funcție ale lui Dan Nica și Florin Popa îi afectează direct pe gălățeni pentru că asta înseamnă că gașca lui Dan Nica va stabili viitoarea listă de candidați a PSD Galați la alegerile locale din 2020. Și va distruge Galațiul în continuare. Iată cum o va face.

1. În cel mai pesimist scenariu, Galațiul fiind totuși un oraș roșu, PSD Galați va scoate cel puțin 25% în municipiu, la alegerile locale din iunie 2020. Asta înseamnă un sfert din numărul consilierilor locali municipali – adică 7 consilieri locali, cu puțin noroc la redistribuire. Acești 7 consilieri locali vor fi puși pe listă de Dan Nica și Florin Popa, după chipul și asemănarea lor de ciocli ai Galațiului. Vor fi niște yes-meni fără meserie, niște indivizi prin care Dan Nica va controla Galațiul și îl va ține în continuare captiv în sărăcie, cu zero investitori și zero planuri de dezvoltare. În februarie 2019, Dan Nica zâmbea în poză alături de Liviu Dragnea și îl susținea necondiționat pe actualul locatar de la Jilava.

2. De numele lui Dan Nica nu se leagă nici măcar un proiect important pentru Galați, în cei 20 de ani de când el a pus stăpânire pe oraș. În continuare, la Galați, Dunărea se traversează rudimentar, cu bacul, cu niște feriboturi infecte care aparțin firmei controlate de prietenul lui Dan Nica, este vorba despre Viorel Ștefan (parlamentar PSD Galați din 1996 încoace). Nu există un investitor important și serios care să fi venit în Galați, în ultimii 20 de ani, de când Dan Nica tot pune consilieri locali, primari și viceprimari în orașul ăsta. Singurii care au prosperat au fost Dan Nica, Florin Popa și alți pesediști recompensați cu funcții în aparatul bugetar pentru serviciile desosebite aduse partidului (lipit afișe, distribuit articole fake pe Facebook, pupat șefii în fund).

3. Florin Popa (foto mai jos) este prelungirea lui Dan Nica în municipiul Galați. Dan Nica, fiind plecat de 5 ani la Bruxelles, ca europarlamentar, l-a mandatat pe Florin Popa să gestioneze incompetența PSD în teritoriu. Florin Popa a fost, pe rând, consilier local PSD, city manager al Galațiului (din partea PSD), viceprimar al Galațiului (din partea PSD) și acum deputat al României (din partea PSD). Singurele „realizări” administrative ale lui Florin Popa sunt canalul colector lipsă de la Kaufland – Inelul de Rocadă și neinstalarea stației de epurare din Cartierul Siret, pentru care municipalitatea Galați a plătit 2,3 milioane de lei, în anul 2007. Ba nu, Florin Popa mai are o realizare de când este la conducerea Galațiului: a provocat un accident rutier, pe str. Brăilei, și apoi a vrut să dea vina pe victima din cealaltă mașină, care conducea regulamentar.

Florin Popa (stânga), alături de șeful său Dan Nica

4. De departe, cel mai vizibil eșec al guvernării locale PSD Galați rămâne Parcul Industrial Galați. În acest parc industrial s-au băgat aproximativ 6 milioane de euro din banii gălățenilor, iar în 16 ani de la inaugurare nu a existat nici măcar un client în acest parc. E oficial: Parcul Industrial Galați nu a produs nici măcar 1 leu, deși a înghițit 6 milioane de euro din banii contribuabililor gălățeni. În schimb, există director PSD la Parcul Industrial, cum de asemenea există și membri ai Consiliului de Administrație la Parcul Industrial Galați care încasează bani de pomană.

5. Niciun alt partid nu și-a plantat cu atâta insistență lipitorii de afișe în funcțiile publice așa cum a făcut-o PSD la Galați. Zeci de incompetenți au împânzit structurile locale administrative, în ultimii 20 de ani, principalul criteriu de angajare fiind carnetul de membru PSD. În Fundația Sportul Gălățean (o să revenim cu un articol separat pe această temă), în Primăria Galați, la Ecosal, la Administrația Piețelor, la clubul sportiv al Primăriei Galați (CSM), peste tot și-au făcut loc slugile de partid ale lui Dan Nica și Florin Popa. Realegerea lui Dan Nica în fruntea PSD Galați nu are cum să aducă beneficii Galațiului. Nu a adus în ultimii 20 de ani cu el la butoane, așa că nu va aduce nici în următorii 4-5 ani, cât va dura noul său mandat de boss al PSD Galați.


Cititorii care vor să sprijine cu bani activitatea publicației Alternativa – Jurnalism fără mogul o pot face accesând acest link. Sau pot da click mai jos, pe contul nostru de Patreon, unde de asemenea pot face donații. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu