Sistemul NPR: nepotism, pile și relații. Bubele vechi care trebuie să dispară definitiv din politică

In Actual, Local, Sistemul

Țara noastră are nevoie urgentă de schimbare, de oameni noi, nepătați, oameni care să pună interesele cetățeanului pe primul loc.

Ce avem în momentul de față? Nepotisme, soluții inexistente ori „pe interes” și, în definitiv, o clasă politică care, în marea ei majoritate, refuză să accepte că România nu mai poate continua în lipsa adoptării proiectului „Fără Penali în Funcții Publice”.

Lăcrămioara Matei își dorește să dispară nepotismele din țară!

Lăcrămioara Matei se caracterizează ca fiind un om activ și implicat, având, de asemenea, o experiență de peste 15 ani în management și în domeniul financiar.

„Sunt și o familistă convinsă iar cea mai mare comoară a mea e reprezentată de cele două fetițe superbe care reușesc mereu să mă facă să zâmbesc. Pentru ele muncesc, pentru ele lupt.

Generația viitoare trebuie ajutată să-și atingă potențialul, iar noi suntem direct responsabili de parcursul lor în viață. România de mâine va fi a lor, a copiilor de astăzi, astfel că noi devenim datori ca atunci când va veni momentul, să le predăm frâiele unei țări corecte, a unei țări fără hoție, fără miș-mașuri, fără ascunzișuri și fără datorii.

Există o vorbă din popor potrivit căreia copiii plătesc mereu pentru păcatele părinților. Eu aș elimina această vorbă din limbajul uzual, însă aș elimina și faptele care au dus la apariția ei. Copiii nu au de ce să plătească pentru păcatele noastre. Ei trebuie să se bucure acum de copilărie și, peste ani, să preia și să continue munca cinstită a adulților prezentului.

În acest moment sunt membru al conducerii Biroului filialei locale USR Galați, iar acest lucru m-a făcut să înțeleg mai bine cum se mișcă rotițele politicii din României, cu bune, cu rele.

Intenționez să folosesc această experiență acumulată în sprijinul comunității pe care o iubesc: Galați!”,

declară candidata USR PLUS la alegerile parlamentare de anul acesta.

De ce candidează la Camera Deputaților?

„Dezvoltarea unui mediu de afaceri puternic în orașul meu reprezintă o prioritate pentru mine, acesta fiind principalul motiv pentru care am ales să candidez din partea alianței USR PLUS. Lovindu-mă zilnic de «bubele» și de «piedicile» din sistem, am ajuns să mă călesc și să învăț cum să lupt.

Nepotismele din întregul sistem bugetar trebuie să dispară pentru că ele sunt parte a multor probleme cu care ne confruntăm zilnic. Și pentru că totul în viață începe cu educația, îmi propun să mă implic în reformarea sistemului educațional și să contribui la aducerea acestuia în prezent.”,

își motivează Lăcrămioara Matei candidatura.

Bogdan Pîndaru: Investiții private și soluții adecvate!

Și-a trăit o bună parte din viață în Galați, astfel că știe acest oraș și cu bune… și cu lipsuri.

Din păcate, în ultimii 30 ani s-a pogorât ceața nepăsării, a indolenței și a intereselor de partid, peste urbea noastră. Cândva un oraș cu perspectivă, Galațiul a picat în uitare.

Deznădejdea și lipsa siguranței zilei de mâine i-a împins pe mulți dintre ai noștri să-și pună bocceluța în spate și să ia calea altor orașe sau, după caz, a altor țări.

Bogdan Pîndaru este de părere că oamenii reprezintă „motorul” orașului. Și pentru ca motorul să continue să funcționeze, ei au nevoie de locuri de muncă, în primul rând. Lipsa de job-uri este principalul motiv a depopulării orașului. Exact ca într-un joc de domino, atunci când pică prima piesă, pică toate.

„Experiența acumulată în Șantierul Naval m-a învățat că un Galați fără investitori moare încet dar sigur.

Avem nevoie aici și acum de oameni competenți care să intermedieze relațiile cu posibilii investitori. Cu această problemă rezolvată, exodul tinerilor gălățeni poate fi încetinit și, în timp, chiar stopat. Nu va fi ușor, însă cu voință le putem rezolva pe toate. Nu există «nu pot», există «nu vreau», o vorbă veche care, din păcate, este încă actuală.

Statisticile arată că în anul 2000, exact 50% din populaţia judeţului Galaţi erau copii şi tineri sub 30 de ani. Acum, doar 32% din populaţia judeţului are vârsta sub 30 de ani. În urmă cu 20 de ani, Galaţiul avea 65.000 de tineri cu vârsta între 20 şi 24 de ani. Acum mai sunt doar 32.000. Mai puţin de jumătate! Cei rămaşi aici îmbătrânesc iar cea mai importantă resursă a Galaţiului, tineretul, este risipită.”,

spune Bogdan Pîndaru.

De ce candidează la Camera Deputaților?

„Candidez pentru că îmi pasă de oameni. Delăsarea actuală trebuie să dispară din România.

Mă voi implica în crearea unui mediu propice sporirii numărului de locuri de muncă. La fel de importanți pentru mine sunt și fermierii mici și mijlocii, parte din acest motor fără de care orașul nostru nu poate să funcționeze. Repunerea în funcțiune a sistemelor de irigare, cât și dezvoltarea a noi canale reprezintă priorități. Ajutându-i pe ei, ne ajutăm pe noi!

Putem reuși doar împreună! Rămân convins de acest lucru!”,

a adăugat candidatul USR PLUS.

Votează Alianța USR PLUS la alegerile parlamentare din 6 decembrie!

Poziția 3 pe buletinele pe toate buletinele de vot din județul Galați.


Acest material a fost comandat de partidul Uniunea Salvați România filiala Galați (parte a Alianței USRPLUS) și realizat de operatorul economic VIDEOFLOW EXPERT SRL. Cod mandatar financiar: 11200021.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu