Brăileanul Ion Sterian (foto), 62 de ani, a câștigat sume fabuloase în anul 2021, în calitate de director general al societății cu capital majoritar de stat Transgaz, un monopol fără concurență pe piața transportului de gaze din România. Ion Sterian, care se află la al doilea mandat de 4 ani ca director general al Transgaz, reconfirmat în 2021, a avut un câștig net lunar de 137.548 de lei, adică 28.000 de euro bani în mână încasați într-o singură lună.
Compania Transgaz, la care guvernul – prin Secretariatul General – este acționar cu 58,5% și care are ca obiect de activitate transportul de gaze naturale și cercetarea-proiectarea în domeniul transportului de gaze naturale, este una dintre cele mai profitabile societăți de stat.
Societatea Națională de Transport de Gaze Naturale Transgaz S.A. Mediaș a fost înființată prin hotărârea nr. 334 /28 aprilie 2000 a Guvernului României, prin desprinderea de Romgaz în vederea restructurării și separării extracției, transportului, depozitării și distribuției gazelor naturale.
Rezultatele companiei sunt remarcabile, potrivit cifrelor oficiale. În 2019, cifra de afaceri a Transgaz a fost de 1.850.404.882 lei, iar profitul înregistrat a fost de 348.259.016 lei, pentru ca un an mai târziu să se ajungă la o cifră de 1.474.078.156 lei și la un profit de 175.000.764 lei, potrivit cotidianului Fanatik.
Vorbim însă despre o companie de tip monopol, care nu are cum să nu facă profit.
Iar recompensele contractuale pentru directorul general, directorii mai mici și membrii Consiliului de Administrație, numiți toți pe criterii politice, sunt imense.
Vorbim de sume de bani care spulberă chiar și salariile de top din România.
De exemplu, în anul 2021, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, originar din Brăila, a câștigat suma totală de 1.650.579 de lei net (adică 137.548 de lei net lunar).
Acești bani au venit din două surse:
1. Salariu fix = 364.478 de lei net anual (30.373 de lei net lunar = 6.100 de euro) și
2. Componenta variabilă (bonusuri de performanță) = 1.286.101 lei net anual (se acordă la sfârșitul anului), potrivit publicației G4Media.
Așadar, actualul director general Ion Sterian încasează 28.000 de euro net lunar, ceea ce înseamnă că, cu puțin efort, își poate cumpăra un apartament la fiecare 2 luni din câștigurile sale la compania-monopol Transgaz.
Ion Sterian avea în conturi următoarele sume: 3,1 milioane de lei, 71.000 euro și 117.000 dolari
Brăileanul Ion Sterian a fost numit director general la Transgaz, în anul 2017, de Mihai Tudose (tot brăilean și el), pe vremea când acesta din urmă era ministru al Economiei.
Cariera lui Ion Sterian a început la Schela de Extracție Brăila (1983-1985), unde a fost adjunct șef secție, apoi a avansat ca șef de zonă la PECO Ploiești (1985-1992), după care s-a transferat ca director de zonă la S.C. Petrotrans S.A. Ploiești (1992-2004).
Până să ajungă director la Transgaz, Ion Sterian a activat apoi în cadrul mai multor regii de stat, printre care Direcția Tehnică și Direcția Patrimoniu din Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPS).
În plan politic, Ion Sterian a fost consilier local PNL Brăila, în mandatul 2004-2008.
Însă chiar dacă evolua pentru PNL, Ion Sterian avea strânse legături cu PSD-iștii din Brăila, dovadă și faptul că numirea lui în fruntea Transgaz a fost făcută de Mihai Tudose, ajuns ulterior prim-ministru cu voie de la Liviu Dragnea.
Ion Sterian este un om putred de bogat.
De exemplu, potrivit declarației sale de avere, Ion Sterian avea în conturi, în luna mai 2021, următoarele sume: circa 3,1 milioane de lei, 71.000 euro și 117.000 dolari.
Directorul Transgaz a precizat că deține trei suprafețe agricole cu o suprafață totală de 35 de hectare (10 hectare+16,66 hectare+8,33 hectare), achiziționate în intervalul 2000-2007.
Portofoliul imobiliar al directorului Transgaz, Ion Sterian, era completat de o casă de vacanță de 245 metri pătrați și de o altă casă, de 198 de metri pătrați, deținute împreună cu copiii.
De altfel, pe 14 mai 2021, Ion Sterian le-a donat celor doi copii câte un apartament.