Din ciclul: au luat curentul, dar nici n-au făcut! În ce gaură neagră a îngropat Primăria Galațiului milioanele de euro pentru cablurile din Aviației? FACSIMIL, FOTO & VIDEO

In Actual, ClientiCaptivi, Local

Unele investiții făcute de edilii Galațiului sunt într-atât de cusute cu ață albă încât pocnesc pe la cusături cu prima ocazie, căscând găurile negre ale dovezilor de incompetență și suspiciunilor de fraudă cu bani publici – în cazul de mai jos chiar și europeni.

Între două și trei ore au stat pe întuneric, fără explicații, locuitorii unui cartier gălățean mai mare decât tot orașul Tecuci, ca populație.

O pană de curent majoră, care a lăsat cartierul Aeroport al Galațiului – cunoscut și sub numele generic „zona Aviației” – a ridicat mari semne de întrebare vizavi de corecta utilizare a fondurilor europene alocate reabilitărilor, dar și a unor milioane de euro din banii gălățenilor incluși în costul acestor lucrări.

Umflare la maxim, cu 10%, doar pentru partea electrică

Reabilitarea bulevardelor Milcov (parțial), Traian Vuia (parțial), Henri Coandă și George Coșbuc (parțial) costa, până anul acesta 104.692.896 de lei. Adică 21,5 milioane de euro. Bani europeni majoritatea, fiindcă 4,5 milioane de euro veneau din bugetul local.

La o lungime totală de aproape 2,5 km de cale rutieră, veneau aproximativ 8,5 milioane de euro per kilometru liniar de reabilitare.

Fără întrebări și fără discuții, în unanimitate, consilierii locali gălățeni – PSD, PNL, USR, PACT – au votat la începutul acestui an Hotărârea de Consiliu Local 3/2021. HCL prin care s-a majorat valoarea investiției cu maximul posibil, fix cât să nu se aprindă becurile controalelor – 10%, adică aproape 2 milioane de euro în plus.

Mai nou, aceeași lucrare costă 113.182.621 de lei, adică peste 23 de milioane de euro. Adică aproape 9,3 milioane de euro pe km liniar de bulevard reabilitat.

Cu o diferență majoră însă: de la bugetul local nu mai vin doar 4,5 milioane, ci aproape 5,5 milioane de euro. Adică cu 20% mai mult decât înainte!

Practic, 85% din suplimentarea contractului s-a făcut din banii vărsați de gălățeni la taxe și impozite!

Pentru ce? Iată mai jos extras din raportul de specialitate la HCL 3/2021.

Așadar, din buzunarul gălățenilor, i se înnoiește Electricăi Muntenia Nord puntea tot spre buzunarul gălățenilor. Dar să trecem peste acest aspect.

Mai important ni se pare faptul că acest lucru nu a fost prevăzut din start, din faza în care dosarul a trecut prin analiza Ministerului Fondurilor Europene, altor instituții de aprobare a finanțării etc.

Este ca și cum cineva s-ar apuca să-și renoveze balconul și abia pe la jumătatea lucrării realizează că trebuie să dea jos sârmele de uscat rufele și să pună altele în loc. Voi credeți așa ceva?

Dar poate că puțină soluție de parchet procurată cu simț de răspundere și combinată cu ceva sos(ire) de OLAF la fața locului va face lumină asupra acestei situații incredibile care însă le-a dat ocazia edililor să mai bage mâna până la claviculă în banul public…

Mai ales că, după cum se va vedea mai jos, banii se pare că au ajuns într-o gaură neagră, în beznă.

Gata, Galațiul a ajuns primul în viitorul din Vestul Europei! Black Out în Aviației

Știrile alarmante și spaima de un posibil black out – o întrerupere generală a curentului electric din cauza crizei energetice – nu-i mai impresionează cu nimic pe mare parte dintre gălățeni. Cel puțin cei din cartierul Aeroport.

De ani de zile, când vine sezonul rece, din cauza desființării sistemului centralizat de încălzire și achiziționării a mii de centrale termice de apartament, radiatoare, aparate de aer condiționat etc., în Aviației pică rețeaua electrică într-o veselie. Mai ales după ce revine lumea de la muncă și dă să facă ceva căldură în case, să se spele – nimic special, cam ce fac plătitorii de taxe și impozite civilizați, dar umili.

Ieri, 16 noiembrie, timp de trei ore, între 16 și 19, în cartierul Aeroport – respectiv Micro 38, 39A și B, 40 – nu a fost curent electric în case, nu a fost nici lumină pe stradă, nu a fost internet nici măcar prin datele mobile. Și inclusiv telefonia mobilă a funcționat greu, pe 2G, fiindcă a picat inclusiv alimentarea antenelor operatorilor de comunicații, acestea intrând în avarie, pe baterii.

Și fiindcă a desființat primarul Pucheanu încă din primul mandat – ajutat de consilieri fără conștiință și autorități de reglementare inerte – sistemul centralizat de încălzire, nici centralele de apartament nu au putut funcționa. Deci și căldură a fost ioc.

În toate aceste cartiere redevenire ghetto comunistoid, cu camere frigorifice supraetajate, a curs doar apa. Rece.

Electrica Muntenia Nord nu poate fi contactată prin numărul de deranjamente, discuția cu un operator este imposibilă – a se vedea video la final. Deci, în cazul unei avarii, clienții nu pot afla măcar o estimare a timpului de remediere. Cu atât mai puțin motivul pentru care stau pe întuneric, în frig și deconectați de la internet.

Iată cum, în ciuda suplimentării halucinante de fonduri aprobate prin HCL 3/2021 – votată cu toate mâinile sus, indiferent de culoarea neobrăzării politice, fără întrebări, fără discuții – de cum revine sezonul rece, cartierul Aeroport se întoarce în ceaușismul de frigider al anilor ’80.

Voi ce credeți, milioanele de euro alocate suplimentar din banii UE dar mai ales ai gălățenilor pe unde mama cablurilor electrice or fi fost curentate și îngropate?

Dar, nu trebuie să ne alarmăm! După cum se știe, din postările propagandistice și ieșirile triumfaliste „pe sticlă” ale primarului Pucheanu și țuțerilor săi de serviciu, Galațiul mai are puțin și întrece Timișoara, Cluj-Napoca… Ba poate chiar și mușcă sănătos, de partea dorsală, Oradea!

PS: Pe ultima sută de metri, ni s-a transmis că Galațiul va ajunge, dar nu va depăși orașele enumerate mai sus. Ca să nu i se vadă găurile din turul pantalonilor…


De mult nu ne mai așteptăm ca cititorii să sprijine material Alternativa – Jurnalism fără mogul. Dar, totuși, pentru foarte rarele posibile excepții, străine de mentalitatea perdantă majoritară, avem multiple posibilități de donare AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon. Mulțumim oricum, fie doar și pentru lectură!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu