Batjocură pe măsura noului impozit: n-au tras nici măcar un scuipat de asfalt peste șanțul de la Tirighina

La aproape o săptămână de la reluarea traficului pe strada Brăilei în zona Tirighina, Primăria n-a găsit bani nici de un scuipat.

Unul de asfalt care să acopere porțiunea decopertată în urma celei mai recente surpări din zonă. Dar s-au „acoperit” cu un indicator care obligă la viteză… pietonală.

10 km/h este restricția de viteză instalată chiar în dreptul șanțului decopertat.

Doar că indicatorul a fost amplasat după curbă, cum se vine la vale, dinspre Poarta Sud a combinatului către oraș, greu observabil și în condiții de zi, pe drum uscat. Darămite noaptea și, eventual, pe vreme nefavorabilă.

Mai ales în condițiile în care, deși se află tot în raza municipiului Galați, porțiunea din strada Brăilei aflată de la intrarea dinspre Tecuci, după Movileni, până aproape de giratoriul spre cartierul Barboși NU beneficiază de iluminat public.

O altă pată neagră ca bezna pe teritoriul municipal din care Primăria însă colectează impozite fără… discriminare în funcție de iluminare.

Iar dacă la condițiile de drum se mai adaugă și ceva mâzgă – că de polei, gheață sau zăpadă putem mulțumi mai sus că deocamdată am fost „iertați” – distracția cu roți scrâșnind în frânare, pietre lovind frenetic în scuturi și descântece la adresa rudelor de gradul I, supraviețuitoare sau nu, ale autorităților este garantată.

Cam atât poate o administrație precum cea a Galațiului. Care, în schimb, se pricepe magistral la mărit impozite. În speță, cel auto, umflat la maximul legal în Galați. Adică și cu rata inflației, dar și cu toată creșterea de 50% permisă de Codul Fiscal scris de penalul pesedist Darius al lui Vîlcov.

Un video relevant despre cum a fost finalizată lucrarea de la Tirighina puteți vedea mai jos. Ne declinăm responsabilitatea pentru eventualele claxoane și înjurături din coloana sonoră.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version