Bătaie de joc la Festivalul Scrumbiei. Mese întinse ca la nuntă și pubele de gunoi puse în perimetrul unei opere de artă | FOTO

In Blocuitorii, BugeTun

Priveliște urâtă pe faleză, la Festivalul Scrumbiei Galați 2019, care a costat 30.000 de euro din bani publici.

Spațiul unei opere de artă (Septenarius, aparținând lui Ingo Glass) a fost transformat în terasă, cu mese întinse pe care se putea servi bere. Tot în perimetrul sculpturii a fost instalată și o pubelă unde petrecăreții să poată arunca tăvile cu resturi de scrumbie sau cu mici și muștar.

Firma care a câștigat licitația, World Wide Entertainment SRL Bârlad, a găsit de cuviință să reconstituie atmosfera specifică nunților rurale fix în spațiul alocat unei opere de artă, iar Primăria Galați nu a avut nimic de obiectat. Totul în numele profitului, pentru că mai multe mese (indiferent unde ar fi amplasate acestea) înseamnă încasări mai mari pentru firma cu sediul în Bârlad.

Primăria Galați, poate însuși directorul Cristi Marian Ochiu, care e văr cu asociatul administratorului firmei din Bârlad, putea să intervină pentru a elibera spațiul sculpturii lui Glass de mesele cu bere și pubelele ticsite cu tăvi de mici.

Dar se vede treaba că administrația Pucheanu nu are astfel de frământări interioare.

Nu a fost de-ajuns că Primăria Galați a făcut totul pentru ca Festivalul Scrumbiei 2019 să ajungă la o firmă aflată în legătură cu vărul directorului Cristi Ochiu, după cum am scris aici și aici. Pângărirea unei opere de artă de pe faleză arată că lipsa de respect a celor din Primăria Galați față de contribuabilii care le plătesc salariile a atins cote maxime.

Sursa foto: Fotografiile au fost preluate de pe contul de Facebook al lui Marian Dumitru, cu permisiunea autorului.

Citește în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

3 commentsOn Bătaie de joc la Festivalul Scrumbiei. Mese întinse ca la nuntă și pubele de gunoi puse în perimetrul unei opere de artă | FOTO

  • De parcă nu era de-ajuns că-s pline de graffiti…
    Mândră că-s gălățeancă? NU!

  • Toţi, o apă si-un pământ: şi ghiolbanii care se-ndoapă, şi gunoaiele care-i adapă. Se merită reciproc. Înţeleg de ce I.Grosu a părăsit Galaţiul. Oamenii de bun-simţ n-au ce căuta acolo.

  • Iti dai seama, ce tragedie, ce opera de arta si toate astea numai din cauza lui Dragnea si aliatilor sai. Cum e posibil dom’le asa ceva, impingeti draq pubela in apa! Un articol praf exact ca si autorul!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu