Bacalbașa a avut astăzi înfățișarea înfricoșată a unui șobolan roșu la față și încolțit | VIDEO

In Actual, Local, Politruci&Traseiste

Fiindcă excesele de limbaj și aroganța autosuficientă nu duc la nimic bun, deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a văzut astăzi pe pielea lui cam ce le poate pielea contribuabililor nervoși pe care îi sfidează.

Ieșind de la Parlament pe jos, către stația de metrou Izvor, într-o mimare ridicol de stângace a alesului popular care nu are nevoie de mașină și bodyguard, a ținut morțiș s-o ia fix prin mijlocul grupului de protestatari adunați în preajma „Casei Poporului”.

Cu nervii întinși la maxim de ultimile modificări legislative, care au transformat Codul de Procedură Penală într-un Cod de Protecția Penalilor, protestatarii și-au amintit rapid de limbajul nedemn de un ales al anestezistului-pesedist din Galați.

Ținând să demonstreze cât este el de viteaz, distinsul intelectual – care în Galați se dădea cu tricicleta pe faleză împreună cu fundașul ajuns primar Marius Stan – a vrut să arate, cu aroganță pe chip, că puțin îi pasă lui de niște neica nimeni care protestează. Mai mult, când Marian Ceaușescu, revoluționar din ’89 și victimă a Mineriadei din 13-15 iunie 1990, mergea în fața sa și îi reproșa că mai bine rămânea doctor decât să se facă pesedist, Bacalbașa n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să dea zeflemitor din mână și apoi să-l mai și împingă.

Bineînțeles, gestul său nu a rămas nerăsplătit și, pe lângă huiduieli și vorbe de dulce, un protestatar din spate l-a împins și el pe fostul purtător de vorbe vulgare al Spitalului Județean din Galați. I-a dat un „avânt” de era să facă drumul până la gaura de metrou din doi pași în loc de vreo două sute.

Politruci care nu-și merită alegătorii și nici măcar protestatarii

Să fim serioși, ce a pățit astăzi Bacalbașa este o manifestare de indignare demnă de cele mai civilizate țări care s-ar putea imagina pe această planetă. Mai ales dacă punem pe o scară calitatea celor din Parlament vizavi de comportamentul protestatarilor din stradă.

Păi, în orice țară normală la cap, civilizată și cu alegători care chiar au mândrie și conștiința unor așteptări, la ce hal de legi și ce atitudine au pesediști de teapa lui Bacalbașa, Rădulescu-Mitralieră, Nicolicea etc., cel puțin niște roșii fermentate, ouă stricate și vreo plasă gen năvod își lua Bacalbașa în cap venite de nicăieri, să râdă „norodul” cum se face alesul de râs mai dihai decât în prestațiile de bufon pe banii noștri.

Iar asta s-ar fi întâmplat într-o țară cu democrație consolidată, gen Marea Britanie, SUA, Franța sau Germania. Într-o cleptocrație cu stat de drept eșuat, cum pare că se dorește să ajungă România pesedistă și cum sunt Rusia, Ucraina sau Moldova (ca să vorbim doar de ce-i prin jur), doamne ferește să se ajungă la revolte serioase! Că acolo nu vin protestatarii cu roșii tuflite, ouă clocite sau huiduieli și îmbrânceli pe țeavă, înțelegeți ce vreau să spun…

Interesant ar fi – în virtutea modificărilor pe care pesedistul de mahala le-a votat cot la cot cu ciracii din PSD – să se întrebe cetățeanul Bacalbașa cum ar putea dovedi o pretinsă agresiune de genul celei pe care o clamează astăzi toate televiziunile-trompete ale puterii dacă proba video nu va mai fi acceptată în instanță…

Vedeți în filmul de mai jos cum a parcurs Spidermanul spaima blondelor restul de traseu până la peronul stației de metrou și cam ce urări de bine și-a luat, încolțit de spaimă la adăpostul a 10 jandarmi.

Foto: Octav Drăgan, video: Facebook

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu