Tupeul și aroganța îi aduc necazuri financiare deputatului PSD Galați Nicolae Bacalbașa (foto). Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) l-a amendat, miercuri, pe deputatul Bacalbașa cu suma de 6.000 de lei pentru declarații discriminatorii.
Colegiul director al CNDC a analizat miercuri, 20 mai 2020, mai multe petiții printre care și cea depusă împotriva deputatului PSD Galați Nicolae Dobrovici Bacalbașa, acuzat că ar fi făcut unele declarații (comentarii) discriminatorii la adresa cetățenilor de etnie rromă.
Iată mai jos cuvintele pentru care deputatul Bacalbașa a intrat în atenția membrilor CNDC, cităm:
„No!… Să fie clar!!! Chinezii au luat virusul de la lilieci, noi o să-l luăm de la ciorile noastre”.
Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit că această declarație reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.
În cauză, s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 6.000 lei față de Nicolae Dobrovici Bacalbașa, potrivit Știri pe Surse.
Interesant este faptul că hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).
Deputatul PSD Galați Nicolae Bacalbașa a postat fraza de mai sus pe contul său de Facebook, în data de 7 aprilie 2020, cu trimitere la cetățenii de etnie rromă care reveniseră în țară după decretarea stării de urgență și care, în opinia lui Bacalbașa, ar fi fost infectați deja cu COVID-19.
Patru zile mai târziu, în data de 11 aprilie 2020, președintele Consiliului Național de Combatere a Discriminării, Asztalos Csaba, a declarat că s-a autosesizat în legătură cu această postare a deputatului PSD Galați Nicolae Bacalbașa, postare care ulterior a fost ștearsă de parlamentarul gălățean.
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.