Nedreptățile sociale din România actuală sunt clădite pe minciuni și dezinformare. Chiar și cu gura închisă, se minte prin omisiune.
Avocatul Poporului și-a clamat lipsa unui conflict de interese în demersul atacării legii care elimină pensiile speciale, motivând că, personal nu beneficiază de o astfel de pensie, primind doar o pensie de simplu avocat. Dar a omis să precizeze că și aceea este tot specială.
Întrebat marți, 25 mai, în şedinţa Comisiilor juridice ale Parlamentului despre contestarea la Curtea Constituțională a legii care elimină pensiile speciale, Avocatul Poporului a susținut că demersul este perfect justificat fiindcă în calitatea sa trebuie să se ocupe de „protecția drepturilor și libertăților constituționale”.
Așadar, privilegiile unora sunt considerate drept constituțional.
Mai mult, întrebată dacă – în contextul în care și Avocatul Poporului are stipulată, prin lege, o pensie specială după încheierea mandatului – nu consideră că se află în conflict de interese, Renate Weber s-a apărat:
„Categoric nu a fost vorba de conflict de interese pentru că eu, personal, am o situaţie cu totul aparte. (…) Eu, Renate Weber, nu am contribuit la sistemul de pensii de stat public din România. Eu am fost toată viaţa avocat, am plătit numai la Casa de Pensii a Uniunii Avocaţilor, primesc o pensie din sistemul privat de la casa de pensii de acolo. Deci, categoric nu aş fi putut să mă aflu în niciun fel de conflict, nici măcar moral”.
Or, tocmai moral, dar și material, Renate Weber este în conflict de interese când vine vorba de pensii speciale.
Fiindcă un alt secret al lui Polichinelle este acela că inclusiv avocații au ajuns în România să încaseze pensii speciale. Prin pensii ordinare – obișnuite – înțelegându-se acele pensii pe care le poate încasa orice român, în sistemul bazat pe o contributivitate de 25% CAS reținut din fiecare venit (pensie, salariu, drepturi de autor, ba chiar și ajutor de COVID primit în perioada stării de urgență) care depășește salariul minim brut pe economie.
Nici instituțional, dar nici material, avocații nu sunt în rând cu ceilalți muritori.
Wi cotizează la o casă de pensii aparte – cea nominaliztă mai sus de Weber – și într-un procentaj de doar 11% din venituri.
În schimb, pensia maximă la care poate ajunge un avocat este de 6.940 de lei. Valoare pe care nu o poate atinge nimeni din sistemul public. Care, culmea, mai este și bazat pe o contributivitate mai mult decât dublă, adică 25%.
Iată chiar de pe site-ul Uniunii Naționale a Barourilor din România un articol concis și detaliat care demonstrează că și pensiile avocaților, pe lângă cele ale altor „speciali”, sporesc inechitatea în societatea românească.
„Casta” apărătorilor în robe poate plăti contribuții la nici jumătate din procentajul plătit de cetățenii obișnuiți și beneficiază prin lege (72/2016) și de o „decretare” pe ani, din 1947, de la instalarea comuniștilor – a veniturilor medii brute ale avocaților.
Aceste valori stabilite prin lege sunt folosite pentru un calcul din oficiu al contribuției luate în calcul, respectiv al pensiei datorate.
Aceasta pentru ca nu cumva, vezi Doamne, să existe avocați care să nu beneficieze de o pensie cel puțin mare (dacă nu chiar nesimțită) chit că și-au declarat venituri de te miri ce și mai nimic în unii sau toți ani(i) de activitate…
Mai mult, prin aceeași lege, se stipulează și o etapizare a vârstei de pensionare, practic inatacabilă până în 2035, care să le asigure avocaților înghețarea acesteia la 65 de ani.
Toate aceste avantaje au fost consfințite prin lege, bineînțeles de un regim dominat de PSD. Când șef la Camera Deputaților era Valeriu „Mihai Viteazu” Zgonea, condamnat deocamdată în primă instanță la 3 ani cu executare pentru trafic de influență, și al Senatului era Călin Constantin Anton Popescu „5 nume și neveste, dar 4 procente” Tăriceanu.
Anterior, condiții asemănătoare vizavi de pensionare le fuseseră acordate avocaților (din „casta” cărora proveneau și provin și mulți politicieni) prin Ordonanța 221/2000, dată în ultima lună de mandat a Guvernului Isărescu zis și „meșterul turnător la Secu’ Manole”…
De altfel, Legea 72/2016 conține și o prevedere care îi vizează în mod direct pe politicienii de la vârf și, încă o dată, îi ridică deasupra muritorilor de rând:
„Perioada de timp în care un avocat este parlamentar se ia în calcul la stabilirea stagiului de cotizare, în condițiile achitării contribuției legale la fondurile administrate de C.A.A. pe perioada mandatului”.
Țară săracă, cinste fă-i cui ți-a ocolit mai mult contribuțiile!…
Revenind la articolul publicat, culmea, chiar pe site-ul Uniunii Barourilor, o secvență ni se pare a fi antologică:
„Potrivit Legii 72/2016, în prezent, avocații români contribuie la constituirea fondului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale cu o sumă care reprezintă 11% din venitul brut, dar nu mai puțin de 300 lei și nu mai mult de 1.452 lei [mult sub cota minimă plătibilă în sistemul public (minim 575 de lei lunar) și puțin mai mult decât o contribuție la salariul mediu brut (1.325 de lei lunar), n.n.].
Din această contribuție, 85% merge către fondul de pensii, în timp ce 15% este direcționată către alte drepturi de asigurări sociale [concediu de maternitate, indemnizație de invaliditate, pensie de urmaș etc., n.n.] .
Așadar, în realitate, contribuția unui avocat la fondul de pensii este de 9,35% din venitul brut. În ciuda contribuției mici, pensia maximă la care poate ajunge un avocat este de 6.940 lei impozabili.
Comparând aceste cifre cu sistemul public, constatăm că avocații sunt într-un mare avantaj pentru că în ciuda unei contribuții de 24,5% la sistemul public de pensii, niciodată un pensionar în acest sistem nu poate ajunge la pensia maximă a unui avocat (dacă facem abstracție de pensiile speciale și de cele de serviciu). Cu alte cuvinte, un profesor universitar sau un medic nu pot în acest moment beneficia de o asemenea pensie (poate vor putea în viitor) [sarcastic, nu? Dacă nu vor putea, ghinion…, n.n.].”
Mai mult, articolul citat mai sus face și o comparație cu alte țări în care există sisteme de asigurări sociale ale avocaților: Germania, Austria, Belgia, Cipru, Franța, Italia, Grecia, Polonia și Portugalia.
Din comparație reiese clar, dincolo de alte deficiențe ale sistemului de la noi, că „avocații români au cea mai mică contribuție la sistemul propriu de pensii dintre toți avocații europeni”.
Iată așadar o posibilă explicație pentru apatia profesioniștilor din domeniul juridic când vine vorba de susținut cauze în justiție care, finalizate cu sentințe în favoarea desființări unor inechități sociale fundamentale, ar contribui la asanarea societății românești.
Practic, mediul politic a favorizat – grosso modo, ca breaslă – și avocații. Evident, cu un asemenea sprijin, de ce nu s-ar simți aceștia mult mai apropiați de interesele diverselor clici care se succed pe la putere decât de interesele societății civile?
Ni se prezintă aberații pe post de normalitate
Condiția specială, de pensionabili cu nici jumătate de procentaj și la vârste „fragede”, a avocaților, în corelație cu „viziunea” Renatei Weber ne pot da o idee clară despre ce șanse avem noi, ca popor de rând, de fraieri și buni de plată, să aflăm curând vreo îndreptare a acestei uriașe inechități sociale din România ultimilor 20 de ani. De când s-au tot inventat, rând pe rând, „specialii” și pensiile lor deșănțate.
Concluziile pe care le putem trage din datele de mai sus sunt, după părerea noastră, cel puțin alarmante.
Există pericolul ca – slab spre deloc combătute de societatea civilă și pierdute într-un hățiș de legi prost contracarate de alte legi șchioape și incomplete – privilegiile anumitor „caste” profesionale și/sau politice să devină practic „obiceiul pământului”. Adică, vecine cu drepturile constituționale și, drept urmare, inexpugnabile.
Pe de altă parte, minciuna, fie ea și prin omisiune, pare să fi ajuns politică de stat. Ditamai Avocatul Poporului trece sub tăcere detalii care contrazic principiile echității sociale doar pentru ca susțineri circumstanțiale, de moment, să pară că trec testul logicii elementare.
Cum ar fi, de exemplu, detaliul că și pensia de avocat simplu cu care se apără ditamai Avocatul Poporului este tot o pensie specială, legiferată separat de principiile care stau la baza sistemului public de pensii, al populimii.
Un alt amănunt interesant care ar putea fi desprins prin analiză logică este acela că un sistem de pensii, chiar restrâns ca număr de contributori, cum este cel „privat”, al avocaților, poate funcționa bine-merci și chiar strălucit – cu peste 6 mii de lei brut pensie maximă – cu doar 11% contribuție din veniturile beneficiarilor, pe când cel public are nevoie de 25%. Probabil și ca să acopere lăcomia din sistemele „specialilor”?…
În final, dar nu în ultimă instanță, ar trebui subliniat că, cel puțin teoretic, în România, contribuabilii de rând nu ar avea astfel nicio șansă într-un proces, eventual colectiv, prin care să oblige statul să anuleze inechitățile și chiar discriminarea pe față care se practică în stabilirea pensiilor între diferite categorii de cetățeni, mai mult sau mai puțin egali unii cu alții.
Fiindcă magistrații, dar și avocații au fost „mituiți” de statul capturat de politruci cu pensii speciale. Astfel, i-au făcut dezinteresați și poate chiar incapabili să înțeleagă condiția umilă, de fraieri chiar, a salariaților de rând care, la pensie, beneficiază doar de principiul contributivității.
Foto deschidere: „Lăsați pensiile speciale să vină la mine!” – Sursa Shutterstock via Adevărul
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim!
