Au rămas cu pensii speciale jandarmii care păzesc ușile prefecturilor și militarii care cântă la trompetă, de 1 Decembrie

In Actual, Justitie, Sistemul

Este foarte bine că s-a spart buba pensiilor speciale, construite pe o crasă inechitate socială. Principiul contributivității ar trebui să rămână unicul criteriu la calcularea pensiei, nu nu-știu-ce legi strâmbe care îi făceau pe unii (judecători, grefieri, primari, viceprimari, funcționari parlamentari etc.) mai speciali decât alții.

Însă, Guvernul PNL Orban, care a mers marți (28 ianuarie 2020) în Parlament cu legea privind eliminarea pensiilor speciale, le-a lăsat aceste privilegii unor categorii profesionale, cum ar fi jandarmii, militarii, polițiștii și angajații din serviciile secrete.

Încă o dată s-a dovedit că unii sunt mai egali decât alții. Guvernul PNL Orban a păstrat pensiile speciale pentru militari (la grămadă), jandarmi, polițiști și lucrători din serviciile secrete.

Premierul Ludovic Orban, care spunea că nimeni nu ar trebui să aibă pensie specială în țara asta, s-a sucit peste noapte și a lăsat să îi scape câteva categorii privilegiate de bugetari.

Jandarmii, care în opinia mea sunt niște paznici cu salarii mai mari, de care te ciocnești când intri în instituțiile publice (prefecturi, tribunale, etc.) vor beneficia în continuare de pensii speciale. Adică, cei care au bătut și au gazat manifestanții la mitingul din 10 august 2018 vor primi pensii speciale. De ce ar merita pensie specială un jandarm care toată viața lui a păzit un tribunal, a stat la căldură și a avut program de la 8.00 la 16.00? Un paznic de la o firmă privată de ce nu primește și el pensie specială?

Mai departe, polițiștii. Sunt destui polițiști care fac burtă după primii 2 ani în Poliție și care apoi se baricadează în birouri, de unde „se luptă”, la o țigară, cu fenomenul infracțional. Polițiștii spun că meseria lor implică riscuri. Serios? Păi și un șofer de utilitară își riscă viața zilnic pe drumurile infecte din România, și uite că nu primește pensie specială. Polițiștii au salarii bune, așa că după anii petrecuți în sistem ar putea ieși cu pensii onorabile, pe principiul contributivității.

Cele 7 servicii secrete din România, de neatins

Despre cei din serviciile secrete ce să mai spunem? Are cineva curaj să se ia de viața serviciilor secrete în țara asta? Să ne aducem aminte că bugetele celor 7 servicii secrete câte există în România – SRI, SIE, STS, SPP, DGPI (fosta DIPI, fosta „Doi -un sfert”), DGIA (Direcția Generală de Informații a Armatei) și DOS (Direcția Operațiuni Speciale din Ministerul Afacerilor Interne) – au tot crescut în ultimii ani, inclusiv în perioada de criză de pe timpul lui Băsescu. Așa că este greu de crezut că se va încumeta cineva vreodată să taie pensiile speciale celor din serviciile secrete.

Mai departe, militarii. Să admitem că militarii care sunt detașați în teatrele de operațiuni ar merita o recompensă financiară din partea statului român pentru că și-au pus viața în pericol. Asta deși militarii care pleacă în Afganistan sau în alte părți unde au loc conflicte nu sunt trimiși forțat, ci pleacă în cunoștință de cauză, pe solde care ajung chiar și la 3.000 de euro.

Dar să menții pensiile speciale pentru toți militarii, la grămadă, este o mare nedreptate. De exemplu, militarii care cântă în fanfara militară, care suflă în trompetă sau bat toba la parade, de 1 Decembrie sau cu alte ocazii, au rămas și ei cu pensii speciale, putând să iasă la pensie la 50-55 de ani, cu pensii chiar și de 7.000 de lei.

Nu mai amintim de militarii de la birouri, cei care au cărat 2 hârtii prin unitate sau pe holurile Ministerului Apărării Naționale. Acei generali plini de insigne la piept și stele pe umeri, care probabil au luptat doar în războaie purtate pe PlayStation 4.

Sursa foto: Tulcea News


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face aici. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu