Nu știm dacă ați observat, dar Înaltpreasfințitul Casian Gălățeanul (foto), arhiepiscopul Dunării de Jos, este promovat cu insistență de cam toate publicațiile locale din Galați și Brăila. Monitorul de Galați, Viața liberă, Pro Lider FM, TV Galați, Express TV, toți ăștia care au contracte cu Primăria Galați, cu CJ Galați, cu Piețe Galați, cu Transurb, cu Ecosal Galați, se întrec să îl laude pe ÎPS Casian de câte ori face și el o mărgică inutilă care oricum nu interesează pe nimeni.
Bine, are și ÎPS Casian publicul lui, pe acei habotnici care încă mai cred în vorbele lui, în puterea bisericii, de parcă relația cu Dumnezeu ar putea fi intermediată de cineva (biserica, în cazul nostru).
Și noi suntem creștini ortodocși, nu vă faceți griji că o ardem aiurea.
Nu purtăm fuste, suntem căsătoriți și avem copii.
Așa că avem o rugăminte la purtătoarele de batic: nu ne afurisiți și nu vă repeziți să aruncați cu pietre în noi, căci nu e cazul să faceți păcate 🙂
Mai degrabă v-ați întreba cum a fost posibil ca „întreprinderea” condusă de ÎPS Casian (Costică Crăciun pe numele lui din buletin), adică Arhiepiscopia Dunării de Jos, să raporteze un profit net de 260.952 de lei, în anul fiscal 2023.
Și știți câte venituri totale a avut Arhiepiscopia Dunării de Jos, în anul 2023, potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului de Finanțe?
Fix 20.095.477 de lei, adică 4.019.095 de euro, la un număr mediu de 64 de angajați + 10 persoane „pentru activități economice sau financiare”.
Spre comparație, cu un an înainte (în 2022), Arhiepiscopia Dunării de Jos a raportat venituri totale de numai 18.665.949, adică cu 1.429.528 de lei mai puțin decât în 2023.
Așadar, afacerile (veniturile) arhiepiscopiei cresc de la un an la altul.
Și cică lumea din Galați este săracă, nu-i așa?
Or fi săraci gălățenii, dar iată că la instituția patronată de ÎPS Casian găsesc bani să dea, că doar și el este om „necăjit”, are nevoile lui, îi trebuie un ban acolo pentru zile negre.
Cum să faci profit pe spatele oamenilor amărâți, cuprinși de disperare, a căror ultimă speranță pe lumea asta a rămas Dumnezeu?
Ce-o fi făcut ÎPS Casian cu acest profit, că doar el nu este firmă privată, nu încasează dividende.
Te pomenești că l-a reinvestit în Fabrica de Lumânări, să aibă ce arde enoriașii și în 2024 🙂
Am găsit acest articol pe internet, pe site-ul rezistenta.ro, despre mai multe înalte fețe bisericești printre care și ÎPS Casian.
Oameni buni, deci noi nu credem ce se spune acolo… este inadmisibil așa ceva. Sunt clar niște minciuni ordinare, nu putem fi de acord cu așa ceva. Dezavuăm total – vezi foto mai jos 🙂
Auzi, cică ÎPS Casian ar fi homosexual, turnător la Securitate și bate preoții în altar!
Nu știm dacă ÎPS Casian își „tratează” musafirii cu curul, adică dacă îi plac bărbații și bate preoți în biserică, dar, de regulă, nu iese fum fără foc.
Așa faci, bre, nea Costică? 🙂
Visul lui ÎPS Casian, „Casio” pe numele lui de colaborator al fostei Securități – cică cu acest nume își semna turnătoriile/delațiunile – este să ajungă mitropolit, ba chiar și patriarh.
Problema este că momentan toate locurile sunt ocupate.
La Mitropolia Munteniei și Dobrogei, de care aparține Arhiepiscopia Dunării de Jos, este „nebunul” ăla de Teodosie, zis Mache, și el alt ciripitor la Securitate, iar la Patriarhie, „șeful la bani”, cum ar veni, este Daniel Ciobotea (Patriarhul Daniel).
ÎPS Casian împlinește astăzi, 24 iulie 2024, 30 de ani de când a fost întronizat, numit episcop al Dunării de Jos.
Pe vremea aia, în 1994, era episcopie, după care a devenit arhiepiscopie.
Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100
ÎPS Casian Gălățeanul are 69 de ani, este născut în 1955 în comuna Lopătari, județul Buzău.
Nu mai este chiar tânăr, dar timp ar mai avea să devină mitropolit.
Problema este că nu sunt locuri. Adică sunt locuri, dar numai în picioare, vorba bancului.
Dar ÎPS Casian insistă, se promovează prin presă, dă din coate, nu stă.
Probabil el speră să se elibereze scaunul lui Teodosie de la Constanța sau poate să ajungă mitropolit al Moldovei, deși și acolo, pe la Rădăuți, Suceava, sunt alți prelați bazați, cu influență, care trimit mulți bani la Patriarhie, ca să fie și Daniel mulțumit, să poată dormi bine noaptea.
Chiar o să urmărim ce va face în continuare nea Costică Crăciun, alias ÎPS Casian, să vedem cine din presă îl va mai pupa în sutană, ce funcție țintește.
Ne mai distrăm și noi, ce Dumnezeu.
Doamne-ajută la toată lumea!
2 commentsOn Arhiepiscopia Dunării de Jos Galați, o afacere de succes: venituri totale de 20.095.477 de lei, în anul fiscal 2023, și un profit net de 260.952 de lei. ÎPS Casian Gălățeanul, zis Casio pe numele lui de turnător la Securitate, visează să ajungă mitropolit, ba chiar și patriarh, dar deocamdată toate locurile sunt ocupate
Sunt curioasă cum a ajuns la aceste venituri, din ce activitate.
Pe langa aceste sume, atunci cand ai treaba la biserica, mare parte din bani ii lasi fara chitanta.