În Galați, există și lucruri bune care durează de peste 25 de ani

In Fără categorie

Chiar așa, câte afaceri de succes, pornite de la zero, fără „abonament” la pușculița publică, mai știți să reziste de peste 25 de ani în Galați?

Foarte puține, probabil că se pot număra pe degete. Cu atât mai puține când vine vorba de domenii extrem de volatile cum ar fi, de exemplu, cel al serviciilor educaționale.

Universitatea Danubius a sărbătorit astăzi 26 de ani, data de 15 februarie fiind fixată, prin hotărârea Senatului instituției, să coincidă cu ziua de naștere a profesorului-fondator, universitarul doctor în drept Benone Pușcă.

Un domeniu care ar putea schimba destinul unei comunități

Dincolo de festivitate și inerentele accente festiviste, este de apreciat că, de peste un sfert de secol, la Danubius se urmărește cu obstinație o viziune. Aceea că Galațiul nu trebuie să rămână doar un biet oraș industrial, supus creșterilor și descreșterilor dictate de migrația unei forțe de muncă mai mult sau mai puțin educate.

Iată, Galațiul poate fi transformat într-un oraș universitar și, cu un nivel mediu de educație tot mai ridicat, va putea într-o zi să se mândrească și cu valențe culturale de excepție.

Nouă, celor de la Alternativa – Jurnalism fără mogul, ne plac vizionarii și cei care se țin de scopul în care cred. Cu atât mai mult cu cât au fost destule momente în care, probabil, în special din cauza conjuncturilor economice, erau cam singuri în crezul lor.

Așadar, credem că aniversarea Universității Danubius este, dincolo de prilejul felicitării unei activități academice de înaltă ținută – lucru parcă tot mai rar pe meleagurile noastre – și un motiv de mândrie gălățeană. Putem spune că, măcar în pariul pe educație, Galațiul are una dintre cele mai generoase șanse.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu