6. Dorin Codreanu, primarul Bălăbăneștiului de peste un sfert de secol, va avea și el de câștigat de pe urma modificării propuse de „Altă întrebare”.
Codreanu s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deţinut simultan funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică autorizată Codreanu Dorin, în perioada 18 iunie – 31 august 2012, dar și sub numele PFA Codreanu T. Dorin în perioada 29 noiembrie 2012 – 23 mai 2013. Dacă incompatibilitatea ar fi fost descoperită şi judecată din vreme, Codreanu nu ar mai fi avut dreptul să candideze la alegerile din iunie 2016, evident, tot pe listele PSD. Deocamdată, dosarul lui Codreanu abia este în recurs, la Curtea de Apel, incompatibilitatea fiind constatată abia în octombrie anul trecut.
7. Cu un dosar proaspăt, din martie acest an, s-a ales și Vasile Prodan, primarul comunei Corni aflat la al patrulea mandat, care, conform ANI, în perioada 21 iunie 2012 – 28 noiembrie 2016, a deţinut simultan funcţia de primar şi calitatea de administrator în cadrul SC Prodi 13 SRL.
8. Trofim Tudor, primar al comunei Poiana aflat la al patrulea mandat, și-a favorizat fiul, angajat pe post de contabil la primăria comunei. A emis nu mai puţin de 21 de dispoziţii în baza cărora fiul său a fost, mai întâi angajat consilier debutant la Financiar-Contabilitate, iar mai târziu consilier cu atribuţii de contabil. Ulterior l-a numit chiar șef al controlului financiar preventiv la Primăria Poiana. Primarul Trofim i-a mai acordat fiului și 571 de ore suplimentare în decurs de un an, dar și salariul de merit, ba şi sporuri la salariul de bază (confidenţialitate, complexitatea muncii etc.).
Ca să fie sigur că nu pierde primăria în plin mandat, Trofim l-a sprijinit la alegerile din 2016 pe fiul său, Ciprian, care este astăzi bine-merci, primar al comunei Poiana, marcând astfel al cincilea mandat al dinastiei Tudor de Poiana.
9. Ultimul gălățean menționat pe lista ANI este consilierul local Tănase Bârlădeanu, de la Berești. Fost viceprimar, el riscă să-şi piardă mandatul actual de consilier şi să nu mai poată deţine funcţii alese în următorii ani, după ce ANI a descoperit că s-a aflat în incompatibilitate timp de un an, în mandatul trecut. În perioada 21 octombrie 2014 – 30 octombrie 2015, a deţinut simultan și funcția de vice, dar și calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic „Paul Bujor” din Bereşti, lucru depistat de Agenție abia acum două luni.
De asemenea, și el se apără printr-un punct de vedere depus la dosar, prin care va trebui să explice cum a acționat de ambele părți ale deciziilor de finanțare a liceului amintit. Atât din partea ordonatorului de credite, ca viceprimar, dar și din partea beneficiarului – instituția în CA-ul căreia avea un cuvânt cu atât mai greu de spus, cu cât putea oricând să-i influențeze activitatea, lărgind sau, dimpotrivă, strângând băierile pungii bugetare…