2. Nicușor Ciumacenco, fost viceprimar și apoi de două ori candidat la fotoliul de edil-șef, ultima oară din partea PNL. Incompatibilitatea i-a fost constatată în 26 iunie 2014, cu doi ani înainte de a doua candidatură, într-un moment în care încă mai păzea ruinele PDL Galați, înainte de fuziunea cu PNL.
Tot la data respectivă, Ciumacenco era în plină interdicție de a ocupa vreo funcție publică în urma unui proces pierdut cu ANI pe motiv că fusese simultan viceprimar și administratorul unei firme care primise contracte de la Primărie. În 2014, ANI l-a acuzat din nou de conflict de interese întrucât ar fi votat favorabil HCL 173/2010, prin care s-au alocat fonduri pentru Fundația „Andreiana Juventus”, fundaţie a Primăriei Galați la care Ciumacenco a deţinut funcţia de preşedinte în virtutea faptului că era viceprimar. Anul trecut, vizavi de acest nou proces, înaintea judecării la Înalta Curte, Ciumacenco declara sigur pe el:
„Am câștigat în primă instanță și știți foarte bine că de obicei decizia din prima instanță se păstrează și la final. Nu am de ce să îmi fac griji. Pur și simplu este o eroare. Orice instituție de stat are obligația ca atunci când pierde un proces să facă recurs. E o cutumă care se practică în România.”
În vara acestui an, Ciumacenco a renunțat la calitatea de consilier local, pe care oricum n-ar mai fi putut-o ocupa după decizia definitivă din această toamnă prin care ANI a câștigat recursul. Dealtfel, fostul viceprimar și consilier s-a și mutat din Galați.
Mai departe, consilierul tăiat de la mandat și demisionat ca vice, primărița care și-a tăiat terenuri din patrimoniu, dar și primarul alunecos ca apa