Amenzi imposibil de dat pentru nepurtarea măștii de protecție, în timpul stării de alertă. Acestea sunt cuprinse între 500 și 2.500 de lei

In Actual, Justitie

Românii au fost atenționați pe toate canalele media că, începând de luni, 18 mai 2020, pot fi amendați dacă nu poartă masca de protecție în spațiile închise, adică atunci când sunt la birou, în magazine sau în mijloacele de transport în comun. Amenzile sunt cuprinse între 500 și 2.500 de lei, în timpul stării de alertă, însă la o privire la atentă constatăm că este destul de greu, dacă nu cumva imposibil, ca cetățenii să fie amendați pentru nepurtarea măștii de protecție.

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a precizat că persoanele care nu poartă mască în spaţiile închise stabilite prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) pot fi sancţionate cu amendă între 500 şi 2.500 de lei, informează Antena 1.

Începând de luni, 18 mai 2020, purtarea măştii care acoperă nasul şi gura este obligatorie în spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise, potrivit anexei „Măsuri de prevenire şi control a infecţiilor aplicabile pe durata stării de alertă”, ataşată Hotărârii nr. 24 a CNSU.

Autoritățile au mai făcut precizarea că scopul principal nu este de a sancţiona cetăţenii, ci de a limita răspândirea virusului COVID-19.

Întrebarea este cum anume vor putea fi amendați, de exemplu, cetățenii care nu vor înțelege să respecte regulile în timpul stării de alertă și vor circula cu autobuzul fără a purta mască de protecție.

Vor exista polițiști în civil, sub acoperire, amestecați printre călători, care vor scoate brusc legitimația din buzunar și îi vor prinde în flagrant pe cetățenii fără masca de protecție pe figură?

S-a spus la un moment dat că autobuzele vor fi oprite în trafic pentru a fi controlate de agenți de la Poliția Locală, care vor verifica dacă toți călătorii au mască de protecție.

În acest caz, cei care au masca la ei, dar nu au chef să o poarte, pe motiv că ei sunt „șmecheri” sau „bombardieri”, vor putea să o scoată rapid din buzunar sau din borsetă până când autobuzul va fi oprit iar polițiștii locali vor trece la control. Cam cum procedau pe vremuri călătorii care stăteau cu biletul în mână lângă taxator și îl compostau doar dacă autobuzul era oprit pentru control.

Misiune imposibilă pentru polițiști

Apoi, se mai spune că amenzi cuprinse între 500 și 2.500 de lei se vor putea da și la locul de muncă. În spațiile închise, cum ar fi birouri, hale, depozite etc.

În acest caz, polițiștii ar trebui să intre în sediul respectivelor firme sau sedii ale instituțiilor publice fără să își facă simțită prezența și să îi prindă în flagrant pe cei care nu poartă mască.

Dar, să fim serioși, cum poate intra un polițist într-o instituție publică (sediul Primăriei Galați, de exemplu) fără ca în secunda 2 să nu fie data „alarma” până la etajul 3 și angajații să își pună rapid masca de protecție?

Asta ca să nu mai spunem că, înainte de a da amenzi pentru nepurtarea măștii de protecție, autoritățile ar trebui să se asigure că toți cetățenii (mai ales cei care chiar trăiesc de pe o zi pe alta) au acces la aceste măști de protecție.

Adică, autoritățile ar trebui să le poată oferi cetățenilor posibilitatea să respecte legea și abia apoi să îi amendeze pentru că… nu respectă legea. Mai întâi să se asigure că toți cetățenii au acces măcar la o mască de protecție zilnic și abia după aceea să le aplice sancțiuni pe motiv că nu vor sau nu au chef să le poarte.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face aici. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu