Primăria Galați, în raport cu cetățenii contribuabili, aplică se pare dictonul „prostiți-i pe proști!”. Fiindcă acceptă să fie duși cu vorba, gălățenii au în continuare parte de investiții pentru capital de imagine, în locul celor cu adevărat necesare.
Fiindcă, așa cum o spun și rezultatele ultimelor alegeri locale, majoritatea gălățenilor s-a bucurat mereu că „se face ceva”, în loc să aprecieze corect ce anume se face – dar și cu ce costuri – în Galați se perpetuează lucrările edilitare scumpe și de fațadă. Iar cele care ar contribui cu adevărat la ameliorarea condițiilor de trai sunt amânate sine die.
Cele mai bune exemple sunt în domeniul infrastructurii rutiere, domeniul în care se cheltuie și cei mai mulți bani de la capitolul investiții.
De exemplu, miercuri, 27 octombrie, continuau lucrările începute acum două săptămâni la sensul giratoriu de la „intersecția bulevardului Dunărea cu strada Saturn”, conform precizărilor din comunicatele biroului de presă al Primăriei.
Am mai scris despre această investiție în Alternativa – Jurnalism fără mogul, opinând că, după IFR (Intersecția Fără Rost), construită pe vremea comuniștilor, Galațiul s-a ales mai nou și cu GFS (Giratoriul Fără Sens), construit de puii comuniștilor, pesediștii care stăpânesc Galațiul de peste 30 de ani.
Află cum Primăria Galați a atribuit în doar 11 minute un contract pentru o firmă de casă. Lucrare costisitoare și care mai mult îi încurcă pe șoferi | GALERIE FOTO
Este vorba despre noul sens giratoriu ridicat efectiv fără rost la intersecția cu aleea ce duce la Plaja Dunărea.
În fapt, este impropriu spus că bulevardul Dunărea ajunge în zona respectivă. Fiindcă bulevardul Dunărea se oprește în gardul curții fostei cazărmi a Poliției de Frontieră. Locația arată exact ca în imaginea de mai jos.
Ceea ce nu ne poate conduce decât la ideea că, venind dinspre intersecția cu bulevardul Galați (sensul giratoriu de ieșire spre Brăila, pe dig, unde stă pe cant capacul de canalizare numit „sigiliul lui Petru Rareș”), după ce trece de Școala nr. 3, bulevardul Dunărea levitează. Și „levitând” trece pe deasupra curții fostei cazărmi „aterizând” din nou pe pământ, în dreptul Turnului TV, de unde coboară pe două benzi către Plaja Dunărea.
Pe lângă inadecvarea numelor de artere intersectate, sensul giratoriu nou construit spre Plaja Dunărea are și o uriașă inadecvare concretă, în trafic.
Practic, el reprezintă o sincopă inutilă în drumul fluent pe o stradă intens circulată, în curbă, întrucât traficul spre Plaja Dunărea se intensifică doar sezonier, trei luni pe an.
Iar pentru asta ar fi putut fi creată o intersecție simplă, dirijată cu indicatoare – suplimentate de semafoare în orele de trafic intens – dar care ar fi permis creare unui areal consistent de spațiu verde, atât de necesar în Galați.
Dincolo de soluția neecologică aleasă – trafic gâtuit de giratoriu, cu accelerări suplimentare ce duc la consumuri mai mari și noxe în consecință, spațiu verde nesuplimentat – Giratoriul Fără Sens reprezintă și o uriașă gaură în buget.
Noi am avansat o sumă de aproape 40 de mii de euro plătiți pentru construcția sa, dar ulterior am observat că această sumă reprezintă doar o parte din costuri. Fiindcă pe cetățeni i-au mai costat și polițiștii locali chemați să dirijeze circulația în locul a doi muncitori cu palete roșu-verde, ca să nu-și „consume” din profit firma „de casă” căreia i-a atribuit Ecosal, în doar 11 minute, contractul de realizare a lucrării.
Citește despre Încă un sens giratoriu instalat în Galați și alți bani dați de două ori din taxele gălățenilor. Polițiștii locali, „angajați” la un asfaltator de casă | VIDEO
Costurile Giratoriului Fără Rost ar putea fi mai mari întrucât, din taxa de habitat luată de la cetățeni cu japca (executarea silită) indiferent de cât gunoi produc, Serviciul Public ECOSAL – pe lângă contractele pe diverse lucrări punctuale (sensuri giratorii, amenajări de parcări, de trotuare etc.) – are în derulare cu firme „de casă” și contracte-cadru, reînnoite anual și suplimentate de mai multe ori pe an la cantități, pentru asfaltări.
Așadar, pe lângă amenajarea sensului giratoriu în sine – adică borduri, dale, cercul din mijloc, indicatoare, marcaje etc. – este foarte posibil ca gălățenii să plătească separat, prin alte contracte, și asfaltul gros turnat, dar poate și achiziția elementelor prefabricate din centrul intersecției.
Iată de ce cerem public Primăriei să ne pună la dispoziție toate contractele de lucrări/achiziții ce au vizat amenajarea sensului giratoriu de la intersecția cu aleea către Plaja Dunărea. Dar nu vom vedea acele documente, vă dăm în scris!
Ceea ce ar trebui să observe orice om cu scaun la cap, care nu se duce să voteze cu turma de aproape 60% o catastrofă edilitară – este că, chiar și pentru soluția aleasă – mai proastă decât aceea a unei intersecții simple, în „T” – sumele cheltuite sunt maximizate. În beneficiul firmei de casă, evident.
Pentru niște scuaruri triunghiulare (3 la număr) pe care nu va circula niciun pieton vreodată – trecerile de pietoni actuală și viitoare sunt mai departe de intersecție – dar și pentru cercul de girație, se folosesc dale relativ scumpe, atât la achiziție, dar mai ales la manoperă. În locul unui pământ de flori cu gazon deasupra sau, în cel mai rău caz, al unui asfalt simplu, turnat fără pretenții.
Astfel, s-au maximizat costurile amenajării fără absolut niciun folos în planul utilității. Dar costuri mai mari înseamnă și profituri mai mari pentru firma de casă.
Cum se poate așa ceva? Simplu: la Galați, salubrizarea face obiectul unei taxe, impuse otova, tuturor persoanelor fizice (și juridice) existente, nu al unei relații comerciale de piață liberă, cu cantități justificative. Și atunci SP ECOSAL poate scurge bani publici cu nemiluita prin contracte atribuite la viteză și sume exorbitante către firme de casă. Situație despre care vom vorbi separat, într-un articol la subiect.
Până atunci, ne limităm să observăm că lucrările absolut necesare pentru descongestionarea și siguranța traficului în Galați se fac. La Sf. Așteaptă.
După aeroport, pod, bazin olimpic, reluarea transportului de pasageri pe Dunăre, stadion nou etc., gălățenii sunt momiți mai nou cu niște nimicuri
De exemplu, repararea podului de la Filești, de pe drumul care ducea spre ieșirea către Smârdan, Schela, Slobozia Conachi, Pechea etc.
Cu o lună înainte de alegerile locale din 2020, la Primăria Galați se tăia cordelina tricoloră la inaugurarea unei gogoși electorale de proporții. Iată ce ne scria biroul de presă al instituției:
„Primăria municipiului Galați informează că podul situat pe Calea Smârdan, în zona intersecției cu strada Filești, va fi consolidat și modernizat. Contractul a fost atribuit asocierii firmelor Servland SRL – Alma Consulting SRL, în urma licitației publice. Valoarea contractului este de 1.556.000 lei fără TVA, având ca termen 150 de zile, din care 30 de zile sunt pentru proiectare și 120 de zile pentru execuție.
Prin proiect se urmărește în principal schimbarea suprastructurii podului, realizarea trotuarelor, adaptarea culeelor, refacerea taluzelor rampelor, amenajarea albiei și a malurilor în zona podului pe o lungime de minim 30 de metri în amonte și 30 de metri aval.”
De atunci, au trecut de aproape 3 ori 150 de zile și podul arată acum exact ca în fotografia de mai jos pe care abia ce-am făcut-o miercuri, 27 octombrie, după prânz. Iar pietonii pot circula pe el ca în imaginea din deschiderea articolului.
Adică, mai exact, în Filești, pe jos, nu se poate ajunge decât după un traseu de 30 m garduri…
În schimb, va veni Pucheanu curând, să se aleagă pentru al treilea mandat ca primar sau primul ca parlamentar și le va promite din nou gălățenilor ce le-a promis și Marius Stan: drum prin curtea poliției de frontieră.
Care acum două zile, de la firul buruienii, arăta așa.
Și poate situația nu ar părea atât de ciudată dacă am privi puțin mai la stânga. Unde se vădește terenul pe care s-ar putea amplasa cel mai cochet cartier de vile din Galați, cu vedere de pe cea mai înaltă faleză către Dunăre.
Ia uitați ce mândrețe de amplasament abia așteaptă să fie traficat cu sprijinul autorităților centrale, eventual al „incoruptibililor” din MAI, de care ține și poliția de frontieră…
Dar un cartier prin inima căruia n-ar prea merge să treacă un bulevard pe care să se plimbe toți iobagii care bagă aiurea votu-n urne, sperând că ce se naște din comunist nu ia șpagă și ne propășește-n capitalism, nu-i așa?…
Așadar, investițiile din banii gălățenilor se fac pe principiul „prostiți-i pe proști!”, exact cum scriam în debutul articolului. Cât timp se vor bucura mulți ca netoții, repetând „bine că face ceva”, banii publici nu se vor cheltui pe ceva bine făcut. Ci doar scump nouă și bine altora.