Am întrebat Poliția Galați dacă i-a identificat pe cei 3 clienți care l-au bătut și tâlhărit pe un taximetrist de la Samataxi, la Bora-Bora

In Actual, Justitie

Au trecut 16 zile de când un taximetrist de la Samataxi a fost rupt în bătaie la Priza Dunării (clubul Bora-Bora) de 3 clienți care apoi l-au deposedat de mașină și au dispărut în noapte pe digul Galați-Brăila. Sunt 16 zile în care Poliția Galați nu a avut nicio reacție.

Poliția Galați nu a făcut conferință de presă, așa cum se procedează în statele civilizate, nu a comunicat absolut nimic opiniei publice. În urmă cu două zile, am sunat la Poliția Galați pentru a afla amănunte despre acest caz, iar astăzi (miercuri) am reușit să obținem un punct de vedere.

Taximetristul de la Samataxi a ajuns cu un picior rupt în Spitalul de Urgență Galați, iar mașina sa a fost găsită abandonată pe raza municipiului Brăila. Despre agresori, nimic.

Poliția Galați a păstrat tăcerea asupra acestui caz, de parcă ar fi lucrat la depistarea unor extraterești, iar divulgarea unor informații ar fi pus în pericol siguranța statului.

În SUA, polițiștii ies public în conferințe de presă inclusiv după atacuri armate, prezintă ce informații au despre presupușii agresori și cer ajutorul opiniei publice pentru prinderea infractorilor. Prezintă portrete robot, fac eforturi să răspundă la întrebările jurnaliștilor și încearcă să liniștească populația.

În Galați, nu se obosește nimeni din poliție să dea atenție contribuabililor, opiniei publice. Și ce dacă 3 agresori care au bătut și tălhărit un taximetrist sunt liberi și la 16 zile de la comiterea faptei? Dă-i naibii de cetățeni, ce îi interesează pe ei ce „lucrează” Poliția?

Poliția Galați riscă să se facă de râs

După ce luni i-am adresat întrebări d-lui comisar Iulian Unguru (care îi ține locul d-nei comisar șef Gabriela Costin), la Biroul de Presă al IJP Galați, miercuri am primit și un răspuns cu privire la cazul taximetristului bătut și tâlhărit în data de 2 decembrie 2019, la Priza Dunării (Club Bora-Bora).

Răspunsul a fost unul dezamăgitor:

„M-am informat și tot ce pot să vă spun este că se fac cercetări în această cauză. Ține de urmărirea penală și de strategia adoptată de procurori și nu vă putem furniza alte informații”, ne-a declarat comisarul Iulian Unguru.

Este ciudat că agresorii nu au fost încă prinși. Și spunem asta pentru că taximetristul bătut și tîlhărit le-a văzut fețele agresorilor și cu siguranță a oferit informații cu privire la fizionomia acestora.

Apoi, de pe mașina abandonată la Brăila au fost în mod cert recoltate amprente. Cu toate astea, iată, au trecut 16 zile iar Poliția Galați ridică din umeri și fluieră a pagubă.


Cei ce vor să sprijine financiar activitatea publicației Alternativa – Jurnalism fără mogul o pot face accesând acest link. Sau pot da click mai jos, pe contul nostru de Patreon, unde de asemenea pot face donații. Mulțumim de pe acum!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu