Am citit realizările lui Pucheanu, în 2018. Și l-am rugat pe primarul Brașovului să ne trimită realizările lui, tot pe anul 2018

In Actual, AltaTara?, ImpoziTaxe, Local, National

Săptămâna trecută, imediat după ce cotidianul Viaţa liberă a scris că în data de 26 februarie 2019 (adică astăzi) va publica realizările primarului Ionuț Pucheanu (PSD), pe anul 2018, am trimis un e-mail la Primăria Brașov prin care am solicitat să ne trimită realizările primarului George Scripcaru (PNL), tot pe anul 2018.

Am zis să facem comparație cu alt oraș din țară. Și nu am ales Bucureștiul pentru că, vorba aia, nu poți să compari un oraș de provincie cu ditamai capitala. Am ales tot un oraș de provincie: Brașovul. Ba am ales un oraș (Brașovul) care a avut, în 2018, un buget cu 45% mai mic (!) decât cel al Galațiului.

În 2018, Galațiul a avut buget 689 de milioane de lei (150 de milioane de euro), în timp ce la Brașov bugetul a fost de 390 de milioane de lei (85 de milioane de euro).

Am fost curioși să vedem cum s-a descurcat administrația locală a Galațiului (Pucheanu), prin comparație cu administrația Brașovului (Scripcaru).

După doar 5 (cinci) zile de la e-mailul trimis Primăriei Brașov, am primit răspunsul. Pe secțiuni, cu tabele, cu tot ce trebuie. Nu niște povești făcute din poignée să sune frumos din coadă.

Astăzi (marți, 26 februarie 2019) am lecturat în ziarul Viața Liberă realizările primarului Pucheanu, așa cum au fost redactate chiar de cei din administrația Pucheanu. Și ne-a umflat râsul.

Mâine, o să publicăm un articol în Alternativa – Jurnalism fără mogul, cu datele pe masă, în care vom enumera atât realizările Galațiului cât și ale Brașovului, ca să vedem dacă Pucheanu mai merită să se numească primar sau ar trebui retrogradat pe postul de portar în Primăria Galați.

Așa, ca teaser, iată doar 5 lucruri de care s-au ocupat cei din Primăria Brașov anul trecut, în 2018:

1. Construire PARK & RIDE Bartolomeu;

2. Amenajare benzi dedicate transportului public şi trotuare adiacente;

3. Realizare infrastructură integrată pentru trafic pietonal şi ciclism – Traseu 1;

4. Realizare infrastructură integrată pentru trafic pietonal şi ciclism – Traseu 2;

5. Terminal transport urban – Gara Braşov.

Asta în timp ce, tot în anul 2018, primarul Ionuț Pucheanu s-a ocupat de schimbarea bordurilor și montarea de refugii Transurb care cad în capul gălățenilor.

Vom reveni.


Citește în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

3 commentsOn Am citit realizările lui Pucheanu, în 2018. Și l-am rugat pe primarul Brașovului să ne trimită realizările lui, tot pe anul 2018

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu