Alexandra Onilă, secretara președintelui CJ Galați, Costel Fotea, a fost în primul rând la alegerile din organizația de tineret a PSD Galați. „Nu avea ce căuta acolo”

In Alta lume, Local, Politruci&Traseiste

Alexandra Onilă, secretara președintelui Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea, a prins un loc în primele rânduri, la alegerile TSD Galați, lângă cei mai importanți lideri ai PSD Galați. Prezența d-rei secretare Onilă aproape de liderii partidului lasă loc de interpretări prin prisma relației ei de serviciu cu președintele Fotea, în condițiile în care ea nu candida pentru o funcție în TSD Galați și, teoretic, nu avea ce să caute acolo.

Se presupune că trebuie să fii important ca să ocupi un loc la prezidiu la alegerile TSD Galați (tineretul PSD Galați).

Nu urcă oricine acolo.

Trebuie să ai o funcție mare sau să ai mare influență pe lângă cei care au funcție mare în PSD Galați.

Alexandra Onilă, secretara președintelui Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea, s-a înfipt la prezidiu, la alegerile din TSD Galați, fapt care i-a înfuriat pe mulți umflători de baloane din campaniile electorale ale PSD.

Și pe bună dreptate: păi de asta și-au rupt ei plămânii pentru alde Dan Nica, Marius „Ciasuri” Mărgărit, Ionuț Pucheanu și Costel Fotea?

Ca să vină o domnișoară să le dea peste nas, să le demonstreze că în viață important este să știi de ce Soarele răsare de la Est și de ce iarna e mai rece decât vara?

Noul președinte al TSD Galați, Paul Danu

La alegerile din organizația de tineret a PSD Galați, președintele CJ Galați, Costel Fotea, a vrut să își arate mușchii în fața primarului Ionuț Pucheanu.

Paul Danu, noul președinte al TSD Galați, este un individ insipid, un tip care obișnuiește să distribuie pe contul său de Facebook toate „realizărili” lui Fotea.

Chiar vă rugăm să intrați pe contul de Facebook al lui Paul Danu, să observați că omul este fan declarat al lui Costel Fotea.

Paul Danu distribuie orice postare a lui Fotea fără să o rumege, fără să se întrebe dacă e așa sau nu.

Noul președinte al TSD Galați, Paul Danu, pare să devină o excelentă roată de rezervă pe care PSD nu o va folosi niciodată pentru că – în cazul în care va face pană – o să apeleze la alții, nu la Danu.

Dar mobilizarea a fost excelentă.

Am râs în sinea noastră când am văzut pozele postate pe Facebook de TSD/PSD Galați.

Am văzut tineri care stăteau în picioare la intrare, lângă ușă, care nu au mai prins loc la prezidiu.

Ce umilință!

Cum să stai, mă, în picioare lângă o ușă, la un congres ordinar unde alde Dan Nica, Ciasuri Mărgărit, Pucheanu și Fotea stau pe scaune la prezidiu?

În halul ăsta de degradare ai ajuns, nu îți este deloc rușine să fii fanul lui Fotea, al lui Dan Nica sau al lui Pucheanu?

Vă dați seama că acești tineri nu au serviciu, că au venit la alegerile TSD Galați în speranța că, din anul 2024 încolo, o să prindă și ei un loc „la stat”, așa cum a prins finul primarului Pucheanu, Costel Gafton, la Piețe Galați.

O să facă varice tot așteptând în picioare funcții „la stat”, pentru că posturile sunt pentru alții din PSD Galați, nu pentru idioții utili, pentru umflătorii de baloane.

O întrebare legitimă i-a măcinat însă pe câțiva participanți la alegerile TSD Galați: ce căuta d-ra Alexandra Onilă la prezidiu, lângă președintele CJ Galați, Costel Fotea, lângă primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu?

L-am întrebat și noi, astăzi, pe Costel Fotea, pe contul său de Facebook, că tot se dă dumnealui om deschis dialogului.

„Bună ziua. Iulian Grosu sunt, de la publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul (faramogul.ro). Intenționez să scriu un articol despre alegerile de la TSD Galați și am rugămintea să îmi răspundeți la următoarele întrebări: 1) Ce a căutat d-na Alexandra Onilă (secretara d-voastră de la CJ Galați) în prezidiu? 2) Ați adus-o d-voastră cu statut de invitat special? Vă mulțumesc, o zi excelentă vă doresc”,

l-am întrebat pe președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea.

Dl. președinte Costel Fotea a citit mesajul nostru, dar nu a răspuns nici după 3 ore.

Același mesaj i l-am trimis și d-rei Alexandra Onilă, dar nici dumneaei nu ne-a răspuns până la redactarea acestui articol.

Nu-i nimic, probabil că o să răspundă cititorii noștri în locul lor.

Întrebarea însă rămâne: ce a căutat secretara președintelui CJ Galați în prezidiu la alegerile organizației de tineret a PSD Galați?

Sursa foto: TSD/PSD Galați, via Facebook

 

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

One commentOn Alexandra Onilă, secretara președintelui CJ Galați, Costel Fotea, a fost în primul rând la alegerile din organizația de tineret a PSD Galați. „Nu avea ce căuta acolo”

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu