Aleșii Galațiului sunt milionari în euro, iar cei care îi votează de 30 de ani circulă cu astfel de sicrie pe post de autobuze | FOTO

Este jenant să constatăm că Galațiul, un oraș care se vrea european, care pretinde că încă ar fi al 7-lea județ ca importanță în economia țării, are astfel de autobuze pe traseu.

Nici în orașele mici, cu buget redus, nu vezi autobuze cu cocoașă (foto), cărora pare să le cadă piesele la prima frână mai apăsată.

În Galați, un oraș unde primarul are un salariu demn de un oraș european (18.720 de lei brut), cetățenii care plătesc taxe și impozite (din care este plătit și salariul primarului) sunt obligați să circule cu astfel de gunoaie pe roți.

Cei care au condus Galațiul în ultimii 30 de ani sunt milionari. Sunt oameni realizați, care au primit hălci din domeniul public și care acum au bani pentru 7 generații de fii și nepoți. Studiu de caz: Cristofor Durbacă, fiul fostului primar Eugen Durbacă. Vom reveni și cu alte exemple, căci este mult de povestit.

Și în timp ce aleșii Galațiului sunt milionari în euro sau în lei, gălățenii care i-au ales timp de 30 de ani circulă în continuare cu astfel de mizerii pe patru roți, sicrie în toată regula, numite impropriu autobuze.

Și îi votează cu regularitate pe cei care îi împing să urce în astfel de autobuze cu cocoașă.

Citește în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version