Cruzimea nu vine de la absența Prefectului PSD Otrocol (și a preșului CJ PSD Fotea, și a Primarului PSD Pucheanu) de la întâlnirea cu Ambasadorului Franței, ci de la prezența fără milă a oportunistului și traseistului de profesie Mihai Manoliu. Acesta a recidivat cu poticnelile/pocnelile de limbă, prezente aproape fără excepție la toate lecturările în public ale fițuicilor pregătite să suplinească un discurs spontan, potrivit momentelor în care este trimis să reprezinte Instituția Prefect.
o demonstrație cu public gălățean și demnitari de Franța că Mihai Manoliu nici măcar nu poate citi cursiv ce i-a scris secretara pe copiuță. Este de fapt o dovadă că sindromul prostiilor debitate/lecturate de prim-ministrul Viorica Dăncilă se ia, iată-l infestând cam tot fostul Guvern PSD-ALDE.
Se vede și din secvențele de mai jos că avocatul(!?) Manoliu buchisește un text pe care evident nu el l-a compus, dar nici măcar nu l-a parcurs anterior.
Nu se pune problema că ar fi fost copleșit de emoții inerente. La câte mârșăvii politice și coterii sectare a participat, la câte trădări a clocit, la câtă impostură a premeditat, Manoliu nu are emoții.
Puseele lui semianalfabete s-au manifestat prematur, încă din primele faze ale carierei de traseist și oportunist politic și continuă și în zilele noastre triste, ale mediocrității de excelență din sistemul clientelei politice de Galați. A confirmat și reconfirmat, de jenant de multe ori, pe când pleca cu scandal de la PD (din funcția de vicepreședinte!) și intra la PNL direct în conducere, atunci când Victor Dobre îl gira și îi făcea pârtie către funcții – președinte al municipalei PNL sau primul pe lista de candidați PNL la europarlamentare.
din poziția de director al Poliției/Miliției Municipale Galați. Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns demonstrațiile de manelism verbal de care este capabil avocatul Manoliu, în ieșirile publice, la ședințele administrației sau pe posturile tv de partid.
O fi vrând oare să ne lămurească că „chiolitul” de la lecțiile de română sunt argumente forte din CV pentru cățăratul pe funcția publică? Iată, e bine mersi subprefect ALDE al guvernului demis Dragnea-Dăncilă și mâine e pregătit pentru o nouă trădare, o nouă parvenire, un nou puseu de agramaticalități…. Precis are un răspuns Cristian Dima, președintele ALDE Galați… A-l lăsa sau a nu-l lăsa uitat în masa de mediocri de administrație?! Cu șapcă pe cap în timpul intonării imnului național, sau fără?
Cei ce vor să sprijine financiar activitatea publicației Alternativa – Jurnalism fără mogul o pot face accesând acest link. Sau pot da click mai jos, pe contul nostru de Patreon, unde de asemenea pot face donații. Mulțumim de pe acum!