Proaspăt re-re confirmați de popor pe funcțiile de aleși locali și județeni, niște pesediști și sponsorii lor de mare tradiție de Covurlui s-au reunit la o șuetă tovărășească de seară… la Tulucești.
E o chestiune de fapt divers, dar nu e chiar un fapt de diverse o joie secretă a multimilionarilor de bani publici, care se întâlnesc la ceasuri de seară cu bunii lor prieteni din administrația locală de Galați.
Evident, reuniunea de la Tulucești n-ar fi nici primul și nici ultimul chiolhan cu clientelă selectă, din categoria „frățiile de transfer prin licitații cu nemiluita a banilor noștri către buzunarele lor”.
Nu a fost neapărat o chestiune ordinară, de aranjare a viitoarelor ad-judecări/atribuiri de contracte, de la stat către preferații pesediștilor victorioși la orașe și sate, dar orșicât, principiile participative de cheltuire a bugetelor publice ne impune să notăm fugitiv două dintre firmele ai căror oameni au spus prezent la apelul de seară de la Pensiunea Pescarul (a primarului reales Petrică Bratu de Tulucești): Tancrad și Sfinx Computers.
Că erau patronii sau oamenii cheie în luarea deciziilor, ședința de lucru informală cu damf de secret de serviciu (public?) s-a prelungit până târziu în noapte.
Chiar dacă măștile anticovid le asigurau incognito-ul, „oamenii de afaceri” cu banul public au preferat să se ascundă conspiraționist de ochii publici (de altfel, cu priviri tot mai apatice, ca să nu spunem blegi) undeva între râpile de vest și gardul cimitirului Tulucești – unde stă pitită Pensiunea Pescarul.
Nu i-am identificat pe vechii/noii consilieri județeni din adunătura de la Pensiunea Pescarul, dar oricum nu merita efortul de a trece în istoria clipei niște bieți ridicători de mâini, la pocnituri din deget de Partid.