ALDE e la guvernare cu nimic précis la rigoare

In Actual, Local, Politruci&Traseiste

Un partid la Guvern-are n-are timp de vorbit poporului, nu prea suportă întrebările, iar ca să mai dea și răspunsuri, e prea peste poate. Când își face timp, ai crede că sunt chestii grave, care e musai să ajungă la poporul muncitor și plătitor. ALDE Galați a vorbit, dar n-a spus nici dacă vor fi pensii, dacă va fi legea Pensiilor, dacă e creștere economică sau scădere de nivel de trai, cum de apar locuri de muncă suplimentare (127 000) pe fond de investiții mărunte, dacă e de bine sau de rău că resturile PRM-ismului de Tecuci se adună în ALDE,  și dacă pomana PSD  în centrale termice va merge până la ultimii milogi rămași captivi ai Măscăriciului UNPR-ist de la Calorgal. Când fu să aflăm cum se împarte cașcavalul comunitar la organizația de partid prin clienții experți în ale sifonării banului public, am dat de o mlaștină a șaradelor. Șaradă cu postul de director de la CET (va fi un oarecare Bălțătescu), ghicitoare la Domeniul Public Județean (cu concurs sau fără, ALDE-ist să fie), cimilitură la Transurb (va fi concurs sau concurs de împrejurări politice) și oroare la subprefectură (Mihai Manoliu nu e susținut de ALDE, e susținut de Guvernul României, prin Ministerul de Interne!-nu știu altă formulare)

 Sunt și niște chestii socoteli așa și așa, dar nici prea-prea

Pucheanu, ori faci blocuri ANL la Cantemir, ori dai terenul înapoi! E concluzia liberală a lui Cristian Dima, despre terenul primit de municipiu de la Brăila prin HG a Guvernului Năstase. E o chestie penibilă și ridicolă, Guvernul Tudose are dreptate să ceară terenul înapoi. Galațiul nu s-a ținut de construit blocuri, nu are nevoie de teren, nu poate demonstra că are intenții serioase, deci terenul este a Brăilei.

Cine de la ALDE va fi director la Transurb?  Mandatul directoarei Genica Totolici se încheie la 2 decembrie. A avut un mandat lung, nu se știe dacă a fost și benefic pentru municipiu. „ Fiecare individ urcă în ierarhie până atinge pragul de incompetență”- spune Cristian Dima.  Nu că ar fi vorba aici de Genica Totolici, dar orișicât, sunt 12 ani de mandat, a fost susținută de trei primari, a adus calificare și pricepere, a fost utilă activitatea ei, a aplicat management și strategie aprobată în CL, a avut o rătăcire în momentul când a fost să opteze pentru ALDE, dar acum avem președinte al Consiliului de Administrație din Transurb (Adrian Smărăndoiu) și membri ai Comisiei de Servicii din CL, și împreună cu Comisia de transport din ALDE(Eugen Găvan, Radu Cosca, Gigel Caliga, Cristian Dima) analizăm ce putem face pentru o altă perspectivă și strategie pentru Transurb. Călătorii care nu plătesc transportul sunt mai mult de jumătate, ceea ce este o aventură. Păi, dacă e aventură, să fie publică, să facem publice numele celor care nu vor să plătească, etc.

Și totuși, cine va fi director? Nu vorbesc de persoane, nu știu cine are experiența și calificarea. Vom face o întrecere internă, după ce expiră mandatul. Dna Totolici a declarant că nu vine în ALDE pentru a fi susținută în funcție. Nu știu dacă își mai dorește un nou mandat, n-am făcut această discuție cu d-na Totolici (fiind prezentă în sală, Genica Totolici a spus că nu încurcă funcția cu politica, dacă va vorbi despre Transurb, va fi doar la sediul Transurb). Doamna Totolici nu mai are multe de oferit în această funcție. Vor fi persoane care își vor depune candidatura…

Va fi concurs de director la Transurb?  Nu vreau să fie o sinecură de partid pentru cutare persoană. Eu am plecat cu demnitate din Guvern. Deci, nu va fi o numire politică la Transurb? Dacă doream asta, făceam demersul cu mult timp în urmă. Nu ne dorim asta, nu am astfel de bucurii mărunte, nu am beneficii pentru ALDE, nu e valabilă rezolvarea…Comisia specială din CA Transurb va hotărî, pe baza procedurilor, cu plan de management, cu selecție de dosare…

ALDE Galați are parlamentar? ALDE Galați n-a avut niciodată parlamentar! Din păcate! A fost un cameleon (Eugen Durbacă!?), care la un moment dat și-a pus un steag ALDE, care a scăzut mult în intenția de vot a gălățenilor, a fost o deghizare care ne-a costat mult.

Guvernul Tudose are prim-ministru de Brăila, poate nu pentru mult timp. Ce alegeți să propuneți/susțineți pentru axa Galați-Brăila: drum expres sau zonă metropolitană?

Ambele! Vrem să facem și să dezvoltăm.Bugetul pentru 2018 se discută deja, are și investițiile pentru infrastructura rutieră. Master Planul încă se poate modifica, este opțiunea țării, a solicitat asta și i s-a confirmat eurodeputatului Norica Nicolai.

 

 

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu