Picu Roman, cel pe care electoratul gălățean l-a trimis la lada de gunoi a administrației, la alegerile locale din septembrie 2020, reușește să păstreze, ba chiar să obțină noi sinecuri, cu sprijinul PSD.
Deși el și partidul său (PPU-SL, via Dan Voiculescu) au obținut numai 2% la alegerile locale, neavând nici măcar un consilier local sau județean, Picu Roman a fost păstrat de administrația Pucheanu în postul de director general al Cantinei de Ajutor Social (Cantina Săracilor).
Mai mult, pentru a-i rotunji veniturile lui Picu Roman, PSD a acceptat ca acesta să devină membru în CA al APDM Galați, o companie națională aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, care gestionează întreaga infrastructură portuară situată pe Dunărea maritimă, respectiv terenuri portuare si fronturi de acostare a navelor în porturile Galați, Brăila, Tulcea, Hârșova, Isaccea, Mahmudia și brațele secundare Măcin, Chilia și Sf. Gheorghe.
Numirea lui Picu Roman ca „administrator provizoriu” în CA al APDM Galați s-a făcut în data de 12 ianuarie 2022, mandatul fiind de 4 luni, adică până în 11 mai 2022.
Picu Roman oricum nu avea ce căuta în structurile de conducere ale APDM Galați, pentru că nimic din CV-ul său sărăcăcios nu îl recomandă pentru un asemenea post.
PSD a considerat însă că Picu Roman nu este doar un clovn politic care ar trebui să învețe să scrie corect românește, ci ditamai specialistul în „infrastructură portuară”, care merită ținut în continuare în funcție la APDM Galați.
Mandatul lui Picu Roman la APDM Galați a fost prelungit cu încă 2 luni, până în data de 11 iulie 2022, cu acordul (semnătura) ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Indemnizația lunară a lui Picu Roman la APDM Galați este de aproximativ 6.000 de lei net lunar, pentru participarea la 1-2 ședințe unde trebuie doar să ridice mâna la vot.
Fostul viceprimar al Galațiului, Picu Roman, s-a remarcat prin nenumărate gafe în timpul mandatului său (2016-2020), motiv pentru care s-a și ales cu porecla „Sex Droguri Păcănele”.
Este un mister cum a reușit Picu Roman să termine liceul, ba chiar și o facultate, din moment ce habar nu are că „se așternuse” se scrie fără cratimă.
Într-un text publicat pe contul său de Facebook, în data de 14 mai 2022 (vezi foto mai sus), Picu Roman a scris în mod greșit „se așternu-se” și nu a corectat greșeala nici după aproape două săptămâni, semn că el crede că așa se scrie corect.
În octombrie 2019, Picu Roman a scris (tot pe Facebook) despre filosoful Mihai Șora că este un „excroc”, neștiind că varianta corectă din punct de vedere gramatical este „escroc”.
Sursa foto: contul de Facebook al lui Picu Roman