Agitație în Poliția Locală Galați: 37 de angajați urmează să fie dați afară. „Vor rămâne cei cu pile la șefi”

Poliția Locală Galați va fi obligată să dea afară, în perioada următoare, un număr de 37 de angajați ai instituției. Vizate ar trebui să fie inclusiv persoanele care ocupă funcții de conducere, însă, în buna tradiție românească, pe făraș vor ajunge doar cei fără pile, care nu au pe nimeni în spate.

Rezultatele Recensământului populației din 2022 a adus vești proaste pentru angajații Poliției Locale Galați.

Populația municipiului Galați a ajuns acum la 249.432 de locuitori, față de 287.046 cât avea la recensământul din 2011.

Potrivit Legii 155/2010, privind înființarea și funcționarea Poliției Locale la nivel național, trebuie să existe 1 polițist local la mia de locuitori.

Dacă Galațiul avea 287.000 de locuitori, înseamnă că Poliția Locală Galați putea avea în schemă cel mult 287 de agenți de poliție.

Însă, la Galați, nebănuite sunt căile Domnului.

Mai ales cele ale domnului primar Pucheanu, care l-a pus cu mâna pe finul său, Marius Dobrea, în funcția de director general al Poliției Locale.

Cu Pucheanu și Dobrea la butoanele Poliției Locale Galați, această instituție a putut jongla cum a vrut cu posturile.

Astfel potrivit organigramei, la data de 26.05.2022 (acum 9 luni), Poliția Locală Galați avea un număr total de 303 posturi, după cum urmează:

funcții publice de execuție – 279 posturi (pălmași)

funcții publice de conducere – 22 posturi (șefi)

funcții contractuale de execuție – 2 posturi.

Vor rămâne numai 250 de polițiști locali în Galați

Se observă că în Poliția Locală Galați numărul agenților de poliție locală, al pălmașilor cum se spune, este mai mic (279 față de 287 – câți puteau fi angajați, conform legii) față de cel admis prin lege.

În schimb, a crescut numărul posturilor de conducere (22), pentru că tot mai mulți polițiști pensionați din MAI, colegi ai directorului Marius Dobrea (și el pensionar special, la numai 51 de ani), aveau nevoie în continuare de un serviciu la stat, ca șefi în Poliția Locală Galați.

Iată că după noul recensământ Poliția Locală Galați va fi obligată să aibă cel mult 250 de polițiști locali (față de 287 cât are dreptul în prezent), pentru că municipiul Galați a ajuns să numere numai 249.432 de locuitori.

Asta înseamnă că 37 de agenți de poliție locală vor dispărea din schemă.

Printre aceștia, logic, ar trebui să se numere și șefi, persoane din conducere.

Dar e greu de crezut că directorul Dobrea va da vreun șef afară, că va renunța la cineva din gașca lui de „speciali” care cumulează pensia cu salariul de bugetar.

Agenții de poliție locală sunt conștienți că pentru ei va urma marea mazilire, așa că sunt cumva pregătiți să afle că vor fi dați afară.

„Șefii Poliției Locale Galați fac în continuare angajări, însă peste câteva luni vor trebui să facă disponibilizări. Și cine credeți că vor fi dați afară? Desigur, polițiștii locali fără relații. Acum va fi și mai frumos pentru că foștii polițiști, actuali pensionari speciali din MAI, amici ai conducerii, cu siguranță vor rămâne. Să vedem atunci cine o să mai bage talpă, pentru că și-așa suntem puțini pălmași!”,

ne-a spus un polițist local gălățean care, din motive lesne de înțeles, a dorit să îi protejăm identitatea.


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version