Aeroportul promis de primarul Pucheanu în 2016, cu sprijin financiar de la Bruxelles, a rămas la stadiul de minciună gogonată

În septembrie 2016, proaspătul primar al Galațiului, Ionuț Pucheanu, se întorcea triumfător de la Bruxelles, după o vizită de lucru efectuată din bani publici. Înainte ca Pucheanu să revină în Galați, Biroul de Presă al Primăriei Galați a trimis un comunicat de presă publicației „Viața liberă” prin intermediul căruia anunța investiții importante în municipiu, printre care și construirea mult așteptatului aeroport despre care se tot vorbește din 1990 încoace.

„Centura ocolitoare a Galaţiului, construirea unui aeroport la Galaţi şi consolidarea Falezei Dunării au fost principalele subiecte de discuţie dintre primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu şi comisarul pentru Politica Regională a Comisiei Europene, Corina Creţu. Edilul urbei se află la Bruxelles împreună cu viceprimarul PSD Sorin Enache”, scria Viața liberă în ediția sa din 7 septembrie 2016 (vezi foto mai jos).

În septembrie 2016, primarul Pucheanu se poza alături de fostul comisar european PSD Corina Crețu și anunța construirea unui aeroport la Galați

„Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, temele care au fost discutate în cadrul întâlnirii cu comisarul Corina Creţu au vizat în mod deosebit planurile de dezvoltare ale oraşului Galaţi pe termen lung, în ceea ce priveşte infrastructura rutieră, mai exact o legătură civilizată, la standarde europene între municipiul nostru şi restul judeţelor din zona de Sud-Est a ţării, respectiv, Brăila, Buzău şi Vrancea”, mai anunța cotidianul Viața liberă.

Iar primarul Pucheanu declara pentru posteritate, cităm:

„Alte subiecte de interes major pentru dezvoltarea comunităţii pe termen lung au fost: centura ocolitoare a oraşului Galaţi, susţinerea şi implementarea proiectului ”Platforma intermodală”, pentru care prima finanţare a fost insuficientă, surse financiare pentru construirea unui aeroport la Galaţi, având în vedere studiul de fezabilitate care există deja. Un alt aspect extrem de important al discuţiei a vizat proiectul de consolidare a Falezei Dunării, luându-se în calcul faptul că municipiul Galaţi este clasificat drept zonă supusă inundaţiilor, iar o astfel de investiţie este mai mult decât necesară”.

Bine ați aterizat pe Aeroportul Galați, inițiat și construit cu largul sprijin al primarului Pucheanu

De atunci au trecut aproape 4 ani de zile (fără o lună).

Moment numai bun să întrebăm dacă s-a introdus zbor direct și pe ruta Galați-Milano în orarul Aeroportului Galați construit de primarul Pucheanu încă de anul trecut.

Nu de alta, dar știam că Aeroportul Galați, făcut de Pucheanu cu sprijin de la Bruxelles, avea de gând să își extindă oferta de curse către Italia, Spania și chiar SUA.

Lăsând gluma la o parte, trebuie precizat că între timp s-au schimbat și comisarii europeni, că fosta PSD-istă Corina Crețu a plecat din partid și a aterizat în Pro România lui Ponta, fiind în continuare parlamentar european.

Pucheanu este și el bine mersi, ba cică ar fi favorit să câștige un nou mandat de primar.

Numai gălățenii nu sunt tocmai ok, pentru că au rămas doar cu promisiunile lui Pucheanu, cu minciunile ambalate în staniol de cel care vrea să fie în continuare primar al Galațiului.

Cât privește centura ocolitoare a Galațiului (aia de 33 de km, nu drumul ăla care trece prin Micro 13B și Micro 39) ea se va face, dar nu datorită primarului Pucheanu, ci grație partenerului strategic american care a insistat pentru realizarea acestui obiectiv.

Dacă totul merge ceas, centura ocolitoare a Galațiului va fi gata cel mai devreme peste 54 de luni, adică peste 4 ani și jumătate (februarie 2025).

Apoi, Pucheanu a anunțat că vrea să obțină fonduri europene pentru modernizarea Falezei. Nu și pentru consolidarea acesteia, cum spunea în septembrie 2016.

Logic, consolidarea Falezei ar costa aproximativ 100 de milioane de euro, pe când Pucheanu vrea să dea o spoială de cel mult 15 milioane de euro, cu multe betoane, terase și parcări subterane.

În concluzie, bine ați aterizat pe Aeroportul Galați, o investiție inițiată și realizată cu largul sprijin al primarul Ionuț Pucheanu.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version