Activistul civic Cristian Dănilă și-a anunțat candidatura pentru postul de primar al Galațiului

In Actual, Blocuitorii, Local

Activistul civic gălățean Cristian Dănilă (foto), 39 de ani, a anunțat luni, 13 martie 2023, că va candida pentru postul de primar al Galațiului. Dănilă a precizat că nu se va înregimenta politic ci va candida independent la Primăria Galați, la alegerile care vor avea loc anul viitor.

Cristian Dănilă, membru fondator Rezistența Civică Galați, a anunțat astăzi pe Facebook că, după 8 ani de luptă civică, timp în care a luat parte la nenumărate proteste, a decis că este timpul să se implice mai mult pentru a produce o schimbare în bine a modului în care este condus municipiul Galați.

„După 8 ani în care ca protestatar, ca membru fondator al Rezistenței Civice Galați, am tot spus că noi, gălățenii, merităm mai mult, am înțeles că nu vom primi mai mult dacă nu facem noi ca acest „mai mult și mai bine” să se întâmple.

Ca simplu cetățean al orașului, sunt sătul să fiu tratat de către cei care ne conduc destinele ca un portofel fără fund din care ei vor mai mult și mai mult și mai mult, pentru ca apoi banii să fie cheltuiți pe lucrări de proastă calitate, pe bile ornamentale, pe parcuri acvatice cu prețuri prohibitive pentru gălățeni și lista poate continua”,

a spus Dănilă pe contul de Facebook Rezistența Civică Galați.

Candidatul Cristian Dănilă a precizat că este conștient că va fi „un soi de David într-o luptă inegală cu Goliatul roșu care sufocă Galațiul”, de mai bine de 30 de ani încoace, din moment ce el nu va avea în spate armate de postaci angajați pe la tot felul de regii de stat și nici nu va beneficia de o mașinărie de partid.

„În spatele meu sunt doar oameni onești și cu spirit civic. Pentru acești oameni voi lupta cum am luptat încă din fatidica iarnă a lui 2015, cu și pentru oamenii care au simțit că așa nu se mai poate”,

a mai spus candidatul Cristian Dănilă.

Dănilă s-a remarcat în plan local în timpul protestelor din ianuarie 2021, când mii de gălățenii au ieșit în stradă și au împiedicat astfel majorarea cu 50% a impozitului auto, majorare susținută intens la acea vreme de actualul primar Ionuț Pucheanu (PSD).

Independentul Cristian Dănilă este primul candidat care a anunțat public că se înscrie în cursa pentru postul de primar al Galațiului, în 2024.

Actualul primar al Galațiului, Ionuț Pucheanu, a precizat de mai multe ori că și-ar dori și un al treilea mandat de primar, însă o nouă candidatură a acestuia nu a fost confirmată încă de PSD Galați.

PNL, partid care pe plan național este în barca guvernării alături de PSD iar în plan local mimează opoziția față de același PSD, nu a anunțat dacă va propune un candidat pentru Primăria Galați, în 2024.

Nici USR Galați și nici Pact pentru Galați, care au avut candidați proprii la alegerile locale din septembrie 2020, nu au precizat deocamdată cu cine anume vor ieși în față, în 2024, pentru a încerca să câștige Primăria Galați.


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

One commentOn Activistul civic Cristian Dănilă și-a anunțat candidatura pentru postul de primar al Galațiului

  • Da, ce să zic? În calitate de protestatar, asta da platformă electorală. Cine îl recomandă? Că vocea și talentul, nu

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu