Privind pozele de prezentare ale pseudo-parcului de aventură, constatăm că administrația Pucheanu și-a bătut joc de suma de 4 milioane de euro, obținută din bani europeni.
Este bine că s-a reușit accesarea acestor fonduri europene, nu contestă nimeni acest lucru, însă rezultatul final este nu doar dezamăgitor, ci de-a dreptul oribil.
Dacă terenul viran rezultat în urma „lucrărilor de modernizare” de 4 milioane de euro reprezintă un parc de aventură, înseamnă că primarul Pucheanu și directorii generali din subordinea lui nu au fost în viața lor într-un parc de aventură adevărat. Sau dacă au fost, nu au înțeles nimic din ceea ce au văzut acolo.
„Primăria municipiului Galați informează că vineri, 14 iulie 2023, la ora 10.00, se va deschide primul parc de aventură din oraș, lângă Plaja Dunărea. Parcul oferă numeroase posibilități pentru petrecerea timpului liber în mod activ, fiind realizat cu fonduri europene în cadrul unui proiect de aproximativ 4 milioane de euro. Intrarea va fi liberă, singura zonă cu taxă fiind cea de tubing, unde prețul va fi de 3 lei/tură”,
a precizat Biroul de presă al Primăriei Galați, într-un e-mail trimis pe adresa Alternativa – Jurnalism fără mogul.
„Arătarea” de pe locul fostei uzine de apă nu poate fi considerată nici măcar parc, iar de aventură nu poate fi vorba.
O aventură ar putea fi considerată șederea mai mult de 2 ore în această zonă, la orele prânzului, unde nu există pic de umbră și riști să faci insolație.
În rest, marile atracții din așa-zisul parc de aventură sunt cel puțin jenante:
1) o pistă de tubing unde te poți da cu colacul gonflabil din cauciuc pe un traseu tern, care nu oferă acel nivel rezonabil de adrenalină cum se întâmplă în alte locuri asemănătoare din țară, prețul pentru o cursă fiind 3 lei;
2) un traseu în pantă pentru bicicliști, unde dacă te dai neechipat corespunzător (cască, cotiere, genunchiere), riști să îți spargi capul sau să îți rupi oasele și să termini cursa la Spitalul Județean care, o veste bună, este situat în apropiere;
3) un loc de joacă pentru copii, unde se poate face și echilibristică (nu știm exact despre ce este vorba);
4) un loc de picnic format din 4-5 bănci din lemn.
Acestea sunt „marile atracții” din parcul de aventură fără umbră gândit de administrația Pucheanu.
Pare de necrezut că acest „parc de aventură” a costat 4 milioane de euro.
Este adevărat că demolarea celor trei clădiri vechi (ale fostei uzine de apă) a necesitat alocarea unei sume importante de bani, pentru că demolările sunt costisitoare, dar chiar și-așa e greu de înțeles cum s-a ajuns la 4 milioane de euro.
Administrația Pucheanu a obținut suma de 4 milioane de euro prin POR (Programul Operațional Regional sau Regio, cum îi mai spune) derulat de UE, obiectivul specific pentru care a aplicat în obținerea finanțării fiind unul foarte bine definit: „Reconversia şi refuncţionalizarea terenurilor şi suprafeţelor degradate, vacante sau neutilizate din municipiile reşedinţă de judeţ”.
Altfel spus, UE a alocat astfel de fonduri doar acelor primării care se angajau că vor lua o zonă, un teren degradat sau nefuncțional din municipiu și îl vor transforma (pe bani europeni) în ceva util comunității.
Primăria Galați a identificat în acest sens fosta Uzina de Apă nr. 1, care era închisă de ceva vreme și zăcea abandonată, și s-a angajat în fața UE să o transforme într-un parc de aventură, factura fiind de 4 milioane de euro.
Suma de 4 milioane de euro a ajuns la Galați, iar după 3 ani de la semnarea contractului de finanțare europeană, priviți și d-voastră ce minunăție de „teren viran” a ieșit, unde în loc să te duci cu drag și bucurie, îți vine să îl ocolești, pentru că nu oferă mai nimic.