VIDEO de pe camera de bord | Cum s-a răsturnat Loganul căruia nu i s-a dat prioritate pe strada Oltului

În Galați, tamponări banale riscă adesea să se transforme în accidente spectaculoase privite din exterior, dar cu urmări tragice pentru cei implicați.

Pe strada Oltului, deși vorbim despre un carosabil îngust, cu lățimea și-așa afectată de parcările amenajate la limita siguranței circulației, autoritățile contribuie și ele cu indicatoare prost amplasate și o toleranță indiferentă vizavi de cei care parchează aiurea, afectând vizibilitatea în intersecții sau la trecerile de pietoni.

Un Ford Focus break, mai puțin cunoscător al situației din zonă, venind pe strada Argeșului dinspre Frunzei, a acroșat, din lateral-spate un Logan care venea pe Oltului dinspre Liceul „Dunărea”.

Banal până aici, doar că Dacia, o marcă de renume mondial printre amatorii de chilipiruri, nu a prevăzut, din construcție, bară antirăsturnare (antiruliu) pe suspensia spate a Loganului. Prin urmare, la o viteză relativ mică, așa cum se poate vedea și din video, s-a răsturnat direct pe plafon, într-o clipită, ajungând fix pe capota față a unei Škoda Octavia ce venea din sens opus, pe Oltului dinspre Prelungirea Brăilei.

Da, este adevărat, șoferul Focusului va plăti pentru vina de a nu fi acordat prioritate și de a nu opri la indicatorul „STOP” când a pătruns pe Oltului.

Doar că asemenea accidente în stilul catastrofal din traficul rusesc, nedemn de o țară europeană cum se pretinde România, ar putea fi ușor prevenite. Cu toate daunele colaterale provocate, de exemplu, pasagerei din Octavia care a ajuns la spital în stare de șoc, bugetului Sănătății din care se vor deconta intervenția ambulanței, al Internelor din care sunt plătiți polițiștii rutieri veniți să constate accidentul (cu măsurători, poze, declarații și tot tacâmul), al municipalității care plătește și ea polițiștii locali ce ajută la dirijarea traficului și conservarea urmelor accidentului, nervii și timpul șoferilor deviați etc.

Cum? Păi, dacă de exemplu, nu s-ar mai amplasa indicatoarele în locuri greu vizibile. Sau dacă mașini precum limuzina neagră parcată fix pe colțul intersecției, obturând vizibilitatea celor care intră să se asigure, cum a făcut șoferul Focusului, nu ar fi tolerate de polițiștii locali mai ocupați să amendeze șoferii care parchează (și) pe trotuar în fața blocului fiindcă oricum în Galați există doar un loc de parcare la cinci mașini…

În rest, toate bune – noroc că, deși Logan și instabil, șoferul acestuia investit într-o oglindă retrovizoare cu cameră inclusă, să demonstreze că el nici n-a avut vreo traiectorie aiurea și nici viteză nu avea.

Că altminteri, cine știe, polițiștii rutieri care s-au obișnuit cu prevenția prin boscheți, la pomana amenzilor pentru viteză încasate ușor, fără bătaie de cap, poate l-ar fi amendat și pe el, ca să pluseze pe lângă amenda colectată, cu tot cu permis, de la șoferul Fordului Focus…


Dacă vrei ca în Galați să mai existe jurnaliști independenți, poți ajuta Alternativa – Jurnalism fără mogul să continue! Află cum!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version