Absenteism masiv, la ora 15.00. În Galați, persoanele de peste 65 de ani s-au prezentat conștiincios la vot

In National, NePriveste

Românii nu sunt interesați de alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Dovadă stă prezența scăzută înregistrată la secțiile de vot, asta deși au trecut deja 8 din cele 14 ore alocate astăzi procesului de votare.

La nivel național, la ora 15.00, prezența la vot raportată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a fost de 19,6%, cu 4 procente mai puțin față de alegerile parlamentare din 2016.

Spre comparație, la alegerile parlamentare din 2016, prezența la vot la ora 15.00 era de 23,67%, oră până la care votaseră 4.323.398 de români de pe teritoriul țării.

Acum, până la ora 15.00, au votat aproximativ 3,2 milioane de români, adică cu 1,1 milioane de voturi mai puțin decât numărul de voturi înregistrat la alegerile parlamentare din 2016.

Galațiul se situa, la ora 15.00, sub media pe țară, cu 19,32%, cu 101.750 de voturi contabilizate.

Vezi aici numărul de votanți în timp real, pe site-ul AEP

Pe categorii de vârstă, până la ora 15.00, la nivelul județului Galați, fruntași la vot au fost gălățenii cu vârste cuprinse între 45-64 de ani și peste 65 de ani, cei care în mod tradițional formează bazinul electoral al PSD.

Adunate, voturile persoanelor din categoriile de vârstă mai sus menționate reprezentau peste 70% din numărul total de voturi exprimate în județul Galați – 101.750 (la ora 15.00).

Extrem de scăzută a fost însă prezența tinerilor la vot, în județul Galați.

Astfel, în dreptul categoriilor 18-24 de ani și 25-34 de ani, votaseră numai 13.809 de gălățeni, adică aproximativ 13% din totalul de voturi exprimate până la ora 15.00.

Vom reveni.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu