A fost reținut un suspect în cazul crimei de la Brăila. Dar misterul se adâncește. Criminalul a mers cu taxiul de la Galați până la Brăila, deci nu era vreun mort de foame, și s-a dus glonț la cabinetul doctoriței Marina Gavril ca să o ucidă

Polițiștii au reținut un suspect în cazul crimei de la Brăila, este vorba despre un anume Maricel Mihai, de 39 de ani, potrivit publicației Jurnalul de Brăila.

Se pare că individul a venit cu un taxi din Galați și și-a schimbat hainele înainte de a-și pune în aplicare planul diabolic.

Ajuns la cabinet, suspectul a ciocănit la ușă, a băgat capul și a aruncat o privire după care s-a îndepărtat.

A revenit la ora 16:17 și în 33 de secunde a ucis-o pe Marina Gavril, după care a ieșit pe ușa cabinetului.

Pe drum spre casă s-a oprit și a aruncat hainele pe care le purta, schimbându-și ținuta pentru a doua oară. Polițiștii au reușit să identifice hainele și le-au trimis la laborator pentru probe biologice.

Maricel Mihai, 39 de ani, și-a schimbat de două ori numele de familie de-a lungul timpului. De la Măcelaru a trecut la Stănescu, iar acum la Mihai.

Individul nu a fost afectat de crima comisă, în data de 19 iulie 2024 el participând la o nuntă alături de familie, a scris ziarul Jurnalul de Brăila.

Avem și noi câteva întrebări legitime în legătură cu această crimă

Anchetatorii (procurorii, polițiștii) nu au precizat dacă criminalul se cunoscuse anterior cu doctorița.

Ce om s-ar duce cu taxiul până în Brăila, pe banii lui, ca să omoare o anume doctoriță?

Faptul că atacatorul a avut bani de taxi ca să meargă până la Brăila înseamnă că el nu era mort de foame, că nu jaful a fost mobilul crimei.

Să fim serioși, nu vine nimeni cu taxiul de la Galați până la Brăila special ca să omoare o doctoriță stomatolog, dacă nu are o misiune în acest sens, habar n-avem.

A fost o crimă la comandă?

Proba care l-a înfundat pe criminal a fost pielea rămasă sub unghiile doctoriței ucise, care s-a luptat cu agresorul în timp ce era înjunghiată.

Doctorița stomatolog ucisă în Brăila, Marina Gavril avea acest sediu impunător în Galați, în Mazepa 1. Nu se știe din ce bani l-a construit, se spune că în trecut l-ar fi țepuit pe un raket din Republica Moldova. Au trecut 4 zile de la crimă, iar polițiștii nu au nici măcar un suspect în acest caz

Doctorița Marina Gavril l-ar fi zgâriat pe criminal în timpul luptei care a fost dusă în cabinetul stomatologic, anchetatorii au prevalat probe de sub unghiile femeii, iar în baza probelor biologice acesta a reușit să fie identificat și cu ajutorul cazierului său internațional, el fiind condamnat pentru fapte cu violență produse în Franța și Germania.

Întrebarea la care ar trebui să răspundă anchetatorii este: ce treabă avea criminalul cu doctorița.

Adică de la ce s-au luat, care a fost motivul conflictului?


Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


De ce a venit el cu taxiul tocmai de la Galați ca să o ucidă?

Că amanți cu siguranță nu erau, iar mobilul jafului cam iese din ecuație din moment ce criminalul a avut bani să vină cu taxiul până la Brăila doar ca să omoare pe cineva.

În plus, ce bani să furi dintr-un cabinet stomatologic, care nu are încasări ca un soi de Carrefour?

Și ar mai fi o întrebare: de ce criminalul a insistat să ia telefonul victimei?

Unii ar spune că i l-a furat ca să nu poată suna la poliție.

Posibil, dar în acel telefon se aflau apeluri recente, poze, contacte, mesaje, numere de telefon, informații care ar fi putut duce investigația către noi piste.

Acest telefon nu a fost găsit nici în ziua de azi. Și nici cuțitul cu care a fost ucisă doctorița Gavril.

Sursa foto: Jurnalul de Brăila


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version