Primarul PNL al Aradului, Gheorghe Falcă, a venit din vestul binișor dezvoltat în Galațiul estului extrem de abandonat (mai ales de PSD). A stat de vorbă cu ziariștii, atâția câți sunt necesari din presa de partid și de stat, de sindicat, de online și de PR și ce a mai rămas din presa de privat subfinanțat. A comunicat degajat, angajant, poate și codificat, câteva dintre atuurile de Primar liberal, cu care a făcut la Arad dezvoltare și continuitate. Chiar dacă a fost deturnat sau provocat sau stimulat cu întrebări despre rostul venirii lui la Galați și locul lui la viitoarele Europarlamentare, Falcă a spus ce crede despre investiții, despre șomaj, național și naționalism, despre statistici și opoziție și despre jaful organizat de cei de la Putere: „Va pușca! Va pușca peste tot!”
„Noi n-am avut nici Guvernare, ca Boc la Cluj și nici nași și cumetri- cum a avut Falcă la Arad. De ce-l votează, că nu s-a făcut mai mult în primul mandat decât în Galați?” – zice un citat din gândirea administrativ-revoluționară uneperistă a lui Picu
Falcă: „Nu poți compara un oraș de 300 000 de locuitori cu unul de 150 000. Cel cu 300 de mii trebuie să fie înfloritor, cu o economie mult mai mare…Dar și de la un oraș mic poți să te inspiri. Dacă dânsul crede că nu va reuși dacă nu are Guvern, trebuie să plece din funcție! Eu sunt în administrație din 2004, de atunci sunt Primar. Din 14 ani de mandate, am avut Guvern 6 ani și un pic, și Guvernul era de criză. Am avut propria noastră concepție. Creșterea economică a României în ultimii 10 ani, repartizată pe județe – după statistica de la Banca Mondială – arată așa: locul I – Ilfov, locul II – Argeș și locul III – Arad. Am primit distincție de la Forbes, pentru politicile privind menținerea industrializării. Și Galațiul trebuie să facă asta, nu doar drumuri și parcări. Administrația locală face economie, care generează locuri de muncă pentru cetățeni, care au astfel o poziție socială serioasă, se pot ocupa de educație și sănătate. Dacă este concurență în oraș, nu trebuie să vină prim-ministrul să-mi ridice salariul minim pe economie, el este demult depășit. Astăzi Aradul are peste 3600 de locuri de muncă disponibile, nu se poate vorbi de șomaj, suntem pe locul III cu cele mai multe locuri de muncă disponibile. Are dreptate domnu viceprimar, nu ne putem compara.
Noi am pus la dispoziția investitorului tot ce era necesar: teren, infrastructură, asistență, avem cea mai mare zonă industrială din România – și avem vreo trei. Pe zona de 130 de ha lucrează 30 000 de oameni, în municipiul Arad lucrează 88 000 de oameni. Avem cei mai mulți angajați la privat, raportat la sistemul de stat. Asta arată o eficiență foarte mare a administrației locale”.
PSD are argumente populiste, PNL ar putea avea argumentul „național”. Mai este bun la ceva?
„Am mai avut lideri de „național”, pe la PRM, și n-a mutat munții. Naționalul trebuie să-l ai în interior, să faci bine, să faci bine pentru națiunea ta. Trebuie să felicităm românii pentru că n-au avut partide naționaliste de câteva cicluri electorale bune. E adevărat, noi suntem „național” nu naționalist, etichetat extremist. Trump spune „America mai întâi!”, dar aduce deservicii americanilor, prin accente naționaliste. Cam blochează accesul economiei americane în Europa… Eu aș vrea să fim mai echilibrați”.
Ce spune omul liber intreprinzător de curaj? „Spuneți fraților cât să dau la stat, dar lăsați-mă să lucrez!”
Falcă: „Noi vorbim foarte mult de creșterea salariilor în sistemul public și de creșterea pensiilor. Da, dar ne-au furat banii din administrația locală. Și dv.ați pierdut bani, nu numai… Ne-au luat banii, și acum, la 100 de ani de la Marea Unire, stăm toți cu mâna întinsă la București. Nu e o soluție nici pentru Arad, nici pentru Galați. Eu știu cât am dăruit Guvernului în 2005 și cât am dăruit în 2017. Mi-au luat în 2018 16 milioane de lei. Cum se simt cetățenii Aradului după așa ceva? Nu merge! Oamenii acceptă până într-un punct, și va pușca. Și nu va pușca doar în Arad, va pușca peste tot. Uitați-vă la inflație…Nu putem discuta la nesfârșit doar despre pensii și salarii!”