La adăpostul unor denumiri „academice”, Primăria continuă seria parangheliilor de stradă, fără cap și fără coadă.
În calendarul de „acțiuni socio-culturale” votat prin Hotărâre de către consilierii locali, în dreptul zilei de 1 iunie 2018 stă scris „Ziua Internațională a Copilului/Festivalul Familiei”. Un mod păgubos de redactare a documentelor oficiale care lasă loc la interpretări, adăugiri, completări, palmări etc.
Nu-i de mirare că, după evenimentele penibile organizate de un radio local, pe bani publici, de Ziua Copilului, s-a „strecurat” și un festival cu aspect evident de încropeală, în opinia noastră.
Am fost aseară să vedem cu ochii noștri, nu prin intermediul relatărilor tendențioase, cum arată grandioasa manifestare Family Fest, într-atât de importantă încât durează patru zile (și seri) încheiate, până pe 10 iunie.
Între 4-5 standuri cu mâncare proaspătă – adică gătită probabil în acea zi, expusă în cantități generoase, opulente chiar, și reîncălzită apoi în funcție de câte porții este nevoie, cam tot atâtea standuri cu produse „tradiționale” – șlapi chinezești, mărgele de sticlă, jucării ieftine, vaze, ace, brice și alte -ice, garnisit cu tiribombe care de care mai luminoase și zgomotoase, tronează mese, bănci, puține (spre insufieciente) coșuri de gunoi și o atmosferă cvasi disco-manelistică asigurată de scena aflată în capătul dinspre Sala Sporturilor (sud).
Pe scena respectivă, se produceau aseară un DJ și două animatoare, în semiîntuneric și pseudoartă dacă este să ne întrebați pe noi. Dar, deh, gusturile sunt discutabile, vedeți și dumneavoastră în filmul de mai jos cam despre ce nivel și univers sonor era vorba.
Așa cum am scris aici, pe Alternativa – Jurnalism fără mogul, noi nu avem o problemă cu setea de cultură, de distracție și nici cu setea în general. Fiecare cu plăcerea sa.
Problema devine spinoasă în momentul în care, pentru a satisface nevoile de profit ale unora, cum ar fi organizatorii acestui festival, Primăria pune la dispoziție GRATUIT domeniu și bani publici.
„Primăria municipiului Galați sprijină organizarea acestui eveniment cu: locația (pusă la dispoziție gratuit pentru organizatorul evenimentului) și asigură utilitățile necesare bunei desfășurări a evenimentului (salubritate, toalete ecologice, curent electric).” – Primăria, prin purtătoarea de cuvânt.
Noi înțelegem de aici că și utilitățile – curent electric, toalete ecologice, salubritate, dar și pază? – sunt oferite tot gratuit de către Primăria Municipiului Galați. Dacă nu este așa, am dori să ni se precizeze clar aceasta. Dar dacă e așa cum credem noi, edilii sunt datori să le spună cetățenilor cât îi costă, efectiv, asemenea festivaluri cu aspect de obor sătesc.
Mai mult, pentru un damf de credibilitate, afișul festivalului este „parfumat” atât cu sigla Primăriei, cât și cu menționarea Consiliului Local. Însă, după cum ni s-a explicat tot prin purtătoarea de cuvânt,
„Consiliul Local nu este implicat în organizarea acestui eveniment, menționarea pe afiș nu a fost condiționată. Sigla a fost trecută pe afiș din dorința organizatorului evenimentului și au ținut cont de faptul că este un eveniment public dedicat cetățenilor municipiului Galați.”
Așadar, după ce vedeți în imaginile de mai sus, dar și în videoul următor, în cazul în care credeți că aveți șanse să vă distrați la Family Fest, mergeți și spuneți-ne și nouă apoi cum v-ați distrat. Numai să nu spuneți că nu v-am avertizat. Prețurile, cu toată „donația de bani publici” din partea municipalității, nu sunt deloc simbolice. Câteva repere în pozele de mai jos.
Susține Alternativa