Se aude – și nu e zvon, ci spusă clară, în gura mare – că aproape o treime din suma cerută Primăriei pentru concertul „La frați nu se pun hotare” era din burtă.
Alternativa – Jurnalism fără mogul a susținut că, pe lângă nelegalitatea invocată de consilierul local Paul Găvănescu, finanțarea din bani publici a concertului organizat de Inanina Music Star mirosea tare a bani aruncați pe fereastră.
Cererea de finanțare, susținută vehement de primarul Ionuț Pucheanu, directorul de Evenimente Cristi Marian Ochiu, dar mai ales de city managerul Marius Humelnicu, avansa suma de 34.000 de euro pentru concertul de la Sala Sporturilor.
Un video apărut în ziua concertului – în care spectatorii se ceartă cu organizatoarea care scrisese pe bilete, cu carioca, prețuri mult mai mari decât cele anunțate oficial – scoate la iveală costurile reale, mult sub suma cerută Primăriei.
„- De ce dăm 50 și scrie 20? – Doamnă, au fost biletele 20 de lei. În momentul dat, trebuia Primăria să ne susțină la acest eveniment, orchestra asta costă bani. Spectacolul ăsta nu-i de 20 de lei și nici de 50. E de 150 de lei biletul. În momentul în care ne-au anunțat aseară (miercuri, 30 mai, n.n.) că n-au trecut (hotărârea, n.n.) la Consiliu, biletele care au rămas noi le punem suplimentar ca să ne putem recupera cheltuielile. Ați înțeles? – Dar e scris undeva că e 50 de lei biletul? Aveți vreun proces-verbal? – Vreți proces verbal vă duceți după ușa! Nu mai sunt bilete. Pentru dumneavoastră nu mai sunt bilete. Nu mai sunt bilete! Nu mai sunt bilete! În cazul în care sunteți neconștientă… Costă 25.000 de euro proiectul acesta. Dumneavoastră să vă dau dare de seamă acuma?… Să vă fie rușine! Nu mai sunt bilete! La revedere! Nu vreți să luați, ați plecat!”
Așadar, „proiectul” a costat 25.000 de euro. Și restul până la 155.000 de lei – adică aproape 10.000 de euro – unde mergeau, în ce buzunare?…
Evaziune fiscală sub acoperișul municipalității
Ceea ce ați văzut și mai ales auzit în filmul de mai sus nu s-a petrecut la colț de stradă sau pe vreun maidan. Și nici măcar în talciocul de la marginea orașului.
Ci în Sala Sporturilor, un bun public în grija municipalității – prin Fundația „de stat” Sportul Gălățean – și cu promovarea Primăriei. Și acum puteți găsi evenimentul pe pagina de Facebook a instituției condusă de Ionuț Pucheanu, iar afișele și invitațiile au rămas neschimbate, cu antetul municipalității.
Așadar, Primăria, prin edilii Pucheanu, Ochiu și Humelnicu, ținea morțiș să se asocieze cu niște persoane fără scrupule, care pe afiș scriau că vor dona banii de pe bilete maternității „Buna Vestire”, iar apoi scriau alt preț, cu pixul, peste prețul oficial, ca ultimii bișnițari.
Cu ce s-ar mai șterge din obrajii pătați ai Primăriei
Iată de ce, în opinia noastră, Primăria, ca să-și spele măcar un pomete din obrajii pătați de o rușine fără precedent, ar trebui să demonstreze că măcar înțelege ce țeapă le-a propus gălățenilor.
Ar trebui ca Ionuț Pucheanu, dacă mai are puțină onoare, să-i demită pe cei care i-au pus în brațe o asemenea inițiativă de asociere și, ca să nu fie considerat părtaș, să sesizeze instituțiile competente pentru anchetarea suspiciunilor de umflare a cheltuielilor și evaziune fiscală.
Fiindcă în propunerea de finanțare, de exemplu, noi am văzut, pe lângă onorariile unor artiști care nu au mai venit (Cornelia și Lupu Rednic), inclusiv niște costuri de organizare (lumini, ecran, scenă) cel puțin ciudate ca proporții raportat la alte costuri…
Oricum, noi vom ține aproape de subiect. Fiindcă vrem să aflăm și dacă a mai primit ceva maternitatea (și cât anume), cât s-a plătit pe chiria sălii și cât a costat inclusiv mașina de descarcerare a pompierilor (!) cu echipajul de șase persoane care a vegheat lângă Sala Sporturilor pe toată durata concertului.