Fiindcă taxarea parcărilor rezidențiale a eșuat, iar polițiștii locali abia „produc” câteva amenzi pe zi, Primăria trece direct la jupuit șoferii.
După ce s-a făcut de râs încercând să împartă două paie la zece măgari, adică nici o cincime din locurile de parcare prevăzute de lege la câte locuințe are Galațiul, primarul Pucheanu a încercat calea amenzilor. A pus pe masa consilierilor un regulament după mintea lui de pesedist lacom, cu amenzi duble față de cât prevede legislația națională.
Pentru o parcare pe trotuar, care în legislația națională înseamnă 580-725 de lei (4-5 puncte), „Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Galaţi” a înghesuit, printre câini fără botniță sau punguță de fecale, găini în balcon și pisici fără carnet de sănătate, amenzi de 700-1.200 de lei. Adică dublul maximului din legea națională.
Mai nou, a treia lovitură dată șoferilor de marele ctitor al parcărilor pe hârtie – a se vedea parcarea multietajată din Mazepa și cea de lângă „Pedagogic” – este inițierea unui nou Regulament, cel de ridicare cu platforma a mașinilor parcate neregulamentar.
Mintea lui Pucheanu, cea din expunerea de motive
Am scris nu o dată aici, pe Alternativa – Jurnalism fără mogul, despre edilii care se pricep să ia zece piei de pe cetățean inclusiv pentru propria lor incompetență, de aleși parveniți prin votul într-un singur tur.
Iată cum își justifică însuși Ionuț Pucheanu propunerea de „arestare” a mașinilor gălățenilor:
Deci, pe de o parte, Pucheanu recunoaște că infrastructura Galațiului a rămas vai de capul ei, chiar și în urma nivelului pipernicit de trai al concetățenilor săi care abia au reușit să-și cumpere o mașină de familie, așa cum am mai arătat aici.
Dar, bineînțeles, ca un primar responsabil ce este, Pucheanu se face că nu știe cine este vinovat și-i dă mai departe cu expunerea de motive pentru măsuri radicale.
Și ne spune despre cum se constată multe vehicule staționate inclusiv în stații și în preajma grădinițelor, școlilor și liceelor. Păi, dacă Transurb este în prag de faliment, iar preșcolarii și elevii nu pot fi aruncați din mers de către părinții lor, cum ai vrea să fie, dom’ primar?
Tot pe lângă lege și cu mâna băgată adânc în buzunar. Al cetățeanului
La fel ca la încercarea de taxare a parcărilor, unde nesocotea regulamentele și minimele standarde de urbanism, la fel ca la regulamentul pentru amenzi unde dublează cu nesimțire social-democrată amenzile, Pucheanu pune de la el și în reglementările pentru ridicarea mașinilor.
Deși modificările din 2016 ale Codului Rutier (HG 965) prevăd că se pot amenaja locuri de parcare pe trotuar – respectând culoarul de 1 m pentru pietoni, accesul direct din carosabil și distanța de 10 m față de stațiile de transport în comun și trecerile de pietoni – Pucheanu nu s-a apucat nici de această treabă.
De tras niște dungi cu vopsea îi arde primarului când la orizont se întrevăd sute de lei bune pentru o mașină ridicată cu platforma și recuperată din parcul cine știe cărei firme „prietene” declarată câștigătoare a hingherelii de autovehicule?
Pentru ca să le iasă socotelile, edilii au adăugat discret la Codul Rutier care, chiar și modificat, prevede că o mașină poate fi ridicată „doar de pe carosabil”! Astfel, ați ghicit!, cuvântul trotuar apare nu o dată în „Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar în Municipiul Galați” care va fi supus votului astăzi, 30 mai, în ședința ordinară a Consiliului Local.
Tu când te-ai mai întrebat ultima oară ce mai votează consilierul local pe care… l-ai votat?