Incredibil! Primăria Tecuci abandonează zilnic 16 tone de gunoi la marginea orașului. Ce spune primarul Hurdubae | GALERIE FOTO

In Actual, ImpoziTaxe

Vă puteți imagina că în anul 2018, la Tecuci, o localitate cu 44.000 de locuitori, există saci menajeri plini cu gunoi care zac abandonați în soare încă din data de 1 Mai, adică de mai bine de două săptămâni? Iar ăsta e abia începutul.

De mai bine de două săptămâni, municipiul Tecuci (și alte 59 de localități din județul Galați) nu mai au unde să transporte gunoiul menajer strâns peste zi. De vină pentru această situație dezastruoasă este fosta conducere a CJ Galați, formată din Nicolae Bacalbașa, Cornel Hamza și Costel Fotea, care nu a fost în stare să facă groapa de gunoi conformă, la Valea Mărului. Costel Fotea uită că a fost county manager în mandatul 2012-2016, iar astăzi, când este președinte al CJ Galați, se comportă de parcă nu ar avea nicio vină. Nu, incompetența lui Fotea și a celor doi colegi ai lui din PSD Galați (Bacalbașa și Hamza) a declanșat acum dezastrul. Dar asupra incomptenței lui Fotea vom reveni în articolele viitoare.

Prin urmare, din 1 Mai 2018, de când municipiul Tecuci nu mai are unde să transporte gunoiul (căci în comuna Muchea din județul Brăila nu le-a mai  dat voie Agenția de Mediu Brăila să îl ducă), sacii menajeri sunt strânși de la pubele și depozitați la marginea orașului. Spațiul în care Primăria Tecuci duce gunoiul strâns peste zi nu este autorizat de Agenția pentru Protecția Mediului Galați, ceea ce înseamnă că primarul Tecuciului, Cătălin Hurdubae (PSD), încalcă legea.

Dacă ar veni cei de la Mediu și l-ar prinde că duce gunoiul în locuri neautorizate, primarul Hurdubae ar fi bun de amendat. Evident, amenda va fi achitată din bugetul primăriei. Există martori care spun că Primăria Tecuci duce gunoiul, la adăpostul nopții, și la Rampa Rateș, adică la fosta groapă de gunoi a orașului, lucru de asemenea interzis de lege. Oricum ar fi, Primăria Tecuci încalcă legea pentru că transportă gunoiul menajer într-un loc neautorizat (fie că vorbim de platforma industrială, fie de Rampa Rateș).

Zilnic, 16 tone de deșeuri menajere (cât produc, în medie, tecucenii) sunt transportate pe o așa-zisă platformă industrială, undeva la intrarea în Tecuci. Aici, sacii menajeri sunt abandonați și lăsați să zacă la soare. Există gunoi care zace pe această platformă încă din data de 1 Mai (adică de 16 zile), după cum ne-a confirmat astăzi (miercuri) chiar primarul Cătălin Hurdubae. “Unde ducem gunoiul? Păi deocamdată îl strângem de la pubele și îl depozităm undeva… Mai exact, pe platforma industrială, noroc că dispunem și de acest loc, că altfel nu știu ce făceam. Nu avem unde să îl ducem în altă parte, căci la fosta groapă de la Rampa Reteș nu avem voie. Dl. președinte Fotea mi-a spus telefonic că urmează să ducem gunoiul la Galați, la groapa de la Tirighina, dar nu mi-a spus și când vom începe să îl transportăm. Nu am ce face, situația este foarte gravă”, ne-a declarat primarul Tecuciului, Cătălin Hurdubae.

Încă două săptămâni cu gunoiul în aer?

Problema este că gunoiul din localitățile din județ nu va putea fi transportat la groapa conformă de la Tirighina decât după ce va fi obținută derogare de la Agenția pentru Protecția Mediului Galați. Iar chestia asta, deși pare simplă la prima vedere, nu este tocmai o formalitate. Surse avizate ne-au spus că obținerea acordului de mediu s-ar putea să dureze chiar și două săptămâni. “Încă două săptămâni?! Cred că glumiți. Păi dacă mai durează două săptămâni, va fi jale! Nici nu vreau să mă gândesc ce va fi…”, ne-a mai spus primarul Hurdubae.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu