Nu că noi am ști cine e hoțomanul și cine e prostovanul în toată povestea asta, dar așa merge o vorbă. În schimb, știm clar că primarul nostru prea descurcăreț nu pare nici când vine vorba de supravegheat un biet contract de reabilitare a unei plaje.
Vă dați seama ce se întâmplă cu îndeplinirea contractelor de investiții grele, de milioane de euro! Căci, pentru un amărât de nisip și două bazine, contractat de Pucheanu & Co., investitorul Karan Business & Finance mai are puțin și-l prinde iar vara în investiția goală, bălăcindu-se jenibil în băliuța cu pretenții de ștrand.
Pe scurt, treaba a stat cam așa. Onor Primăria a convocat ieri (marți) jurnaliștii pentru o conferință de presă a doua zi (miercuri, 18 aprilie), în care să se prezinte stadiul derulării contractului de concesiune pentru plaja Dunărea și bazinele aferente.
Nu știm dacă a fost o regie, dar am putea crede asta. Fiindcă, la ora anunțată, în holul din fața sălii de Consiliu a Primăriei au apărut Ionuț Pucheanu și city-managerul Marius Humelnicu în dispută cu investitorul și avocatul acestuia. Primarul – extrem de contrariat că el abia astăzi a aflat că în structura acționariatului Karan au apărut schimbări. Investitorul – total derutat. Și iritat. Fiindcă, în loc de negocieri cu reprezentanții municipalității, părea a fi adus carne de tun în fața jurnaliștilor nervoși care, la fel ca majoritatea gălățenilor, așteaptă și ei o plajă și niște bazine decente de când hăul.
După ce s-au întors din camera de negocieri, cu o întârziere de mai bine de o oră peste jumătatea anunțată, primarul și investitorii au binevoit să participe la o conferință de presă comună. Doar că primarul – pentru cine a avut ochi de văzut – a ieșit destul de șifonat în ciuda diversiunii pe care noi credem că, nu neapărat cu intenție, a încercat-o.
Primarul habar n-are pe ce lume îi trăiesc investitorii
Din răspunsurile date ziariștilor, a reieșit că firma Karan Business & Finance e în urmă rău tare cu investiția. Adică nu doar că nu s-a apucat de construit ceva nou în zonă, dar nici măcar reabilitarea bazinelor nu a început. Și nici autorizațiile nu au fost emise!
Noul asociat în firma Karan, Mohammad Rezazadeh Kermani, cetăţean italian de origine iraniană, susține că el a făcut tot ce a putut de când a venit în firmă, a plătit și concesiunea la zi, a demarat și dosarul pentru obținerea autorizației de construire, dar anumite instituții (fără a nominaliza clar Primăria) îi întârzie demersurile.
De cealaltă parte, Ionuț Pucheanu susține că autorizația a fost solicitată în 2 februarie, în 8 febriarie a notificat aplicantul Karan despre nereguli și lipsuri în dosar, dar adresa s-a întors ca nepreluată de destinatar. Fără să explice ce alte demersuri a mai făcut de la începutul lui februarie și până acum, în miez de primăvară, de nici n-a aflat măcar că, la Karan, nu mai stă de vorbă cu Neculai Gălățanu, ci cu MR Kermani, acționar cu 50% și administrator unic.
Concret, Kermani susține că totul este pregătit, proiectul făcut, contractorii antamați, iar într-o lună și vreo 10 zile bazinul poate fi construit de la moloz la funcționare cu apă limpede și numai bună de scăldat.
Iar cât privește autorizațiile ca așa ceva să se întâmple, promite că într-o săptămână vor depune noua etapizare a activităților asumate prin contract și se obligă, în caz de neîndeplinire, să renunţe unilateral la contract, fără să mai fie nevoiesă se ajungă în instanţă.
Pucheanu ne mai duce cu vorba o vară?
De cealaltă parte, deși a ținut-o langa că el abia acum a aflat despre schimbarea de acționariat (ca și cum asta ar avea vreo relevanță pentru clauzele contractuale), primarul Pucheanu a recunoscut totuși că Primăria municipiului Galaţi îşi doreşte ca acest proiect să meargă mai departe, dincolo de problemele care au apărut în implementare.
Și de aceea a convenit cu noul acţionar să-i acorde o săptămână ca să vină cu un nou scadenţar pe care să şi-l asume vizavi de obţinerea autorizaţiei de construire şi, evident, de începerea lucrărilor. Asta ca să nu se ajungă la desființarea contractului, speră primarul, de comun acord, fără a se ajunge la instanță. Deși Kermani era însoțit și foarte adesea completat de avocatul său, Bogdan Golgoțiu.
Este foarte clar că primarul Pucheanu nu va reuși livreze cetățenilor o plajă și bazine funcționale anul acesta. Chiar dacă să presupunem că va accepta noul grafic de lucrări al Karan.
Atâta timp cât, din septembrie anul trecut – de când cică s-ar fi petrecut modificarea acționariatului Karan – primarul n-a aflat nici cu cine trebuie să stea de vorbă, ce urmărire de lucrări ar putea fi capabil să facă?!
Pe investitor, la o adică, îl putem înțelege. El are o scuză: profitul. Și pentru asta face cum îi convine – trage nițel de timp, se preface că nu citește corespondența, că îl șicanează autoritățile etc. – dacă asta îi slujește interesele. Dar tu, ca administrator al bunului public, ce scuză ai că habar n-ai ce se petrece cu acesta?
Căci vorbim de un contract recunoscut unanim ca unul sensibil! Și primarul abia acum, din nou în prag de vară, se trezești că tot n-avem bazine, n-avem plajă, n-avem mai nimic.
Doar o mare rușine, de nivel național: orașul dintre ape se scaldă în balie, cum s-a mai scris aici, pe Alternativa – Jurnalism fără mogul și nu doar.
Mai jos, aveți filmul complet al conferinței de presă comune, Karan-Primărie, din care se vede clar cum Pucheanu, pe măsură ce este mai în detaliu întrebat despre cum a supravegheat derularea contractului, o dă mai tare pe după gardul plajei Dunărea…