Așa niște rable trebuie să folosească angajații Transurb la locul de muncă încât i-au lăsat nervii. Au ajuns să amenințe și jurnaliștii care vor să arate cetățenilor cu ce transport public îi onorează municipalitatea.
Așa cum scria colegul Iulian Grosu aici, pe Alternativa – Jurnalism fără mogul, indiferent de câți manageri trec prin biroul și grăsunul stat de plată al Transurb, rablele rămân.
Mai nou, se defectează nu doar ziua în aglomerația mare, dar și noaptea, ca hoțomanele, când trage și vatmanul agale către cap de linie.
Acest tramvai s-a defectat joi, 12 aprilie, în jurul orei 23, în piața pompos numită Berthelot, de fapt Micro 40. Iar bieții angajați se chinuiau să-l aducă înapoi, înainte de macazul care l-ar fi dus către Micro 38 și BJATM ca să-l poată întoarce mai în scurt, chiar acolo în Micro40, și să-l tracteze până la depou, în Piața Energiei.
Nouă nu ni s-ar fi părut a fi chiar așa un capăt de țară și de linie dacă n-ar fi sărit foarte agitat cu gura unul dintre angajații Transurb. Care nu s-a sfiit să ne amenințe cu bătaia chiar așa, cum vedeți în filmul de mai jos.
Am blurat filmul fiindcă ne-am dat seama că l-au lăsat pe om nervii la ce muncă de Sisif îl pune compania să presteze. N-avea rost să-l arate lumea pe stradă cu degetul pentru incompetența șefilor lui.
Doar că, văzând acest incident, ne-am amintit cum se rățoia – de fațadă, evident – primarul Pucheanu la conducerea Transurb foarte recent.
„Dacă nu, credeţi-mă pe cuvânt că intru cu picioarele la propriu în acea societate şi Dumnezeu cu mila!” – Ionuţ Pucheanu către directorul Transurb, Gigel Caliga, pe 22 martie, la ultima revoltă a angajaților.
Poate ar fi cazul să-și pună Ionuț P. amenințarea în practică și să vină cu picioruțele alea harnice ale lui să dea… o mână de ajutor. Uite, ar putea să pună umărul să împingă nițel tramvaiul stricat până la depou, să vadă și el cum e să te bazezi pe rable. Că de mestecat cu gura plină tot felul de scuze și acuze, că-s gălățenii răi și nu-și iau bilete sau abonamente, s-a cam săturat lumea. Dar vă spunem curând și despre elucubrațiile fără acoperire ale primarului Pucheanu…