Acești gălățeni plătesc degeaba taxe și impozite locale. Mizerie și nepăsare din partea Primăriei Galați | FOTO

In Alta lume, ClientiCaptivi

Cum e să dai bani la stat, iar statul să nu facă nimic pentru tine? Asta se întreabă tot mai mulți gălățeni plătitori de taxe și impozite locale în orașul ăsta, pentru care autoritățile locale nu au făcut nimic în ultimii 28 de ani.

Ba nu, greșim. Au făcut ceva autoritățile locale pentru acești gălățeni: le-au luat banii sub formă de taxe și impozite. Și au dispărut cu acești bani, căci nu s-a întors nimic în beneficiul oamenilor, al plătitorilor de taxe.

Acești gălățeni locuiesc în Micro 40. Undeva la stradă, nu în inima cartierului. Și de câte ori plouă, trotuarele din fața blocurilor în care locuiesc devin o cocină. Noroi, mizerie, ți-e scârbă să calci pe acolo.

Primarii Galațiului nu au călcat prin cartierele mărginașe ale orașului

Am pune pariu că niciun primar nu a călcat vreodată în această zonă. Dar să lăsăm primarii și să îi întrebăm și pe viceprimari, gen Picu Roman, dacă au fost vreodată prin această zonă. Probabil că nici nu știu că blocurile cu pricina fac parte din municipiul Galați. Dar sunt primii când vine vorba să încaseze salariile alea de 15.200 de lei (viceprimarii) și 17.100 de lei (primarul Galațiului), după cum am scris în Alternativa – Jurnalism fără mogul.

Ce administrație este asta care nu poate întreține niște trotuare?! Care îi lasă pe oameni să calce în noroi, să îi trateze ca și cum nu ar exista? Salariile celor din administrația publică locală au ajuns la nivelul Germaniei, însă performanța lor este la nivel de Evul Mediu.

 

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu