Funcționarii publici precum și alte categorii profesionale care doresc să se specializeze în domeniul achizițiilor publice se pot înscrie, până pe data de 28 februarie 2018, la programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă DREPTUL ACHIZIȚIILOR PUBLICE.
Cursurile încep pe data de 1 martie 2018 și au o durată de 184 de ore parcurse de către cursanți după-amiaza, începând cu ora 16.00, la Universitatea Danubius din Galați.
Examenul de certificare pentru cei care se înscriu până la data menționată va avea loc în luna mai, 2018.
Disciplinele studiate în cadrul acestui program de studii postuniversitare sunt propuse de specialiști practicieni din domeniul achizițiilor publice, fiind considerate de maxim interes pentru cei care își desfășoară activitatea în domeniul achizițiilor publice sau care intenționează să se orienteze către acest domeniu.
Cât este taxa de studii
În cele aproximativ două luni ale acestui program postuniversitar, vor fi parcurse următoarele discipline:
1. Reglementările achizițiilor publice/ sectoriale/ succesiuni
2. Contractele de achiziții publice. Implementarea contractelor
3. Funcția publică și conflictul de interese
4. Corecțiile financiare
5. Soluționarea litigiilor în domeniul achizițiilor
6. Frauda în domeniul achizițiilor publice
Taxa de studii este de 1725 de Ron – (75 Ron/ credit, programul având 23 de credite). Detalii la telefon 0372/361.207 sau la e-mail: drept@univ-danubius.ro.
În cadrul Facultății de Drept a Universității ”Danubius” există și alte programe de studii postuniversitare în domeniul drept:
PROTECȚIA JURIDICĂ A COPILULUI
MECANISME JURIDICE PENTRU O ADMINISTRAȚIE PERFORMANTĂ
INSTITUȚII DE DREPTUL FAMILIEI ȘI ACTE DE STARE CIVILĂ
INFRACȚIUNI PREVĂZUTE ÎN LEGI SPECIALE
Purtător de cuvânt – Universitatea ”Danubius”,
Ana Alina IONESCU DUMITRACHE
(P)