Oțelul Galați a dat-o în bară la propriu. Înfrângere cu U Cluj acasă, scor 0-1, după ce Teles a expediat mingea în bară, în minutul 87

In Divertismind, Sport

Oțelul Galați a ieșit prost din seria grea de patru meciuri cu Dinamo, Rapid, Univ. Craiova și astăzi cu U Cluj. Galațiul a obținut un singur punct din cele 12 posibile, în egalul 1-1 de pe teren propriu, cu Rapid. În rest, numai înfrângeri, după evoluții modeste.

Oțelul Galați a pierdut astăzi (vineri, 21 februarie 2025) pe teren propriu cu U Cluj, scor 0-1, un meci din care putea scoate lejer măcar un egal.

Clujenii nu au jucat mare lucru. De fapt, nu au jucat nimic, în afara fazei de gol din minutul 20, atunci când fundașii Oțelului s-au invitat reciproc să degajeze din careu o minge centrată de Chipciu.

În prima repriză, Oțelul nu a contat deloc în atac, lucru care pare să fi devenit regulă la Galați.

Oțelul își creează extrem de puține faze de poartă, fiind o adevărată srăbătoare când reușește să expedieze un șut pe spațiul porții.

În a doua repriză, gălățenii au alergat mai mult, au tras și la poartă, dar fără să îi pună probleme lui Lefter, portarul clujenilor.

Ceva nu se leagă în jocul Oțelului.

Mijlocul pare lipsit de vlagă și de idei, iar când Maciel nu prinde o zi bună, acest lucru afectează evoluția întregii echipe.

Și deși nu a jucat mare lucru, Oțelul Galați putea egala, în minutul 87, atunci când Teles a tras puternic de la 18 metri, însă mingea a lovit bara laterală – vezi în video de mai jos rezumatul partidei.

Judecând strict după jocul din a doua repriză, era echitabil un rezultat de egalitate, mai ales că clujenii nu au arătat deloc ca o echipă care s-a aflat pe locul 1 în Superliga, mai bine de 20 de etape.


Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


Oțelul va rămâne pe locul 12 (cu 29 de puncte) indiferent de rezultatele pe care le vor înregistra Unirea Slobozia, FC Botoșani și Poli Iași – echipe care urmează să joace în această etapă cu nr. 28.

Oțelul mai are două etape de disputat, după care vor urma cele 9 meciuri din play-out.

Vor fi meciuri extrem de importante – în deplasare cu Unirea Slobozia și cu Poli Iași, pe teren propriu -, din care Oțelul ar trebui să obțină toate cele 6 puncte, mai ales că va întâlni două echipe aflate în zona retrogradării.

Etapa viitoare Oțelul va juca tot vineri (când sunt programate, de regulă, echipele de mâna a doua), 28 februarie 2025, cu Unirea Slobozia, la Clinceni, meciul fiind programat să înceapă la ora 17.00.


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu