Oțelul Galați a devenit moartea fotbalului. Galațiul a făcut 1-1 cu Dinamo, pe teren propriu. Meciurile Oțelului au devenit din ce în ce mai plictisitoare, mai bine te uiți la desene animate

In Actual, Divertismind, Sport

Bine, și noi suntem masochiști pentru că tot insistăm să privim meciurile echipei de fotbal Oțelul Galați. În mod normal, ar trebui să mutăm canalul de câte ori vedem că joacă Oțelul. Oficial, Oțelul joacă fotbal. Serios? Ăsta este fotbal ce joacă Oțelul?! Să pierdem noi două ore din viață ca să ce? Ca să vedem 10 centrări, 7 cornere și 14 aruncări de la margine?

Și am mai și văzut că, potrivit statisticilor oficiale, la meciul dintre Oțelul Galați și Dinamo București au fost prezenți pe stadion aproximativ 9.700 de spectatori.

E o rețetă financiară destul de bună, căci nu e puțin lucru să îți vină 9.700 de plătitori pe stadion, în Galați, într-o zi de vineri.

Dar pentru ce plătesc acești oameni și își pierd timpul pe stadion?

Ca să vadă ce?

Că oamenii nu văd mai nimic pe teren.

Probabil că și prezența lui Dinamo la Galați i-a atras pe gălățeni pe stadion, dar, de regulă, Galațiul are mulți susținători care vin la stadion.

Problema este că, cel puțin din punctul nostru de vedere, pe stadionul Oțelul se oferă „zero fotbal”.


Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


Oțelul Galați a făcut astăzi 1-1, pe teren propriu, cu Dinamo București, dar jocul gălățenilor a fost atât de tern și lipsit de idei încât a părut ca un vis urât pe care vrei să îl uiți cât mai repede.

Nici Dinamo nu a jucat cine știe ce, dar putea câștiga cele 3 puncte, în minutul 88, când portarul Oțelului, Iustin Popescu, a salvat un gol ca și „împachetat”.

Dar pe gălățeni, care plătesc anual 2 milioane de euro clubului de fotbal Oțelul Galați din taxele și impozitele lor, nu îi interesează cine și cum a jucat slab.

Gălățenii plătesc – și nu crâcnesc – iar Oțelul Galați continuă să ofere un fotbal de 2 lei, care nu interesează pe nimeni, fără faze de poartă și lipsit de spectaculozitate.

Serios, Oțelul Galați a devenit moartea fotbalului!

Sursa foto: Prima Sport


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu