Echipa de fotbal Oțelul Galați nu a făcut deloc un meci rău, astăzi, cu Petrolul Ploiești, pe teren propriu, dar degeaba, dacă nu a reușit să câștige. Partida s-a terminat la egalitate, scor 0-0, aceasta fiind a 13-a remiză în dreptul gălățenilor, în cele 23 de etape disputate până acum în Liga 1.
Petrolul Ploiești este o echipă cu un buget mai mare decât al Oțelului și cu jucători mai bine cotați. Ploieștenii stăteau mai bine și în clasament, având 3 puncte deasupra Oțelului înaintea partidei de astăzi (sâmbătă, 27 ianuarie 2024).
În prima repriză, Oțelul a făcut legea pe teren, de parcă juca cu Muncitorul Ghidigeni, din Liga a 4-a, nu cu aroganții din Ploiești cărora statul român le-a făcut stadion nou-nouț, pe considerentul că se află mai aproape de București.
Petrolul nu a expediat niciun șut pe poartă în prima repriză și abia dacă a avut două auturi de la margine. Slabi, extrem de slabi ploieștenii care, sanchi, spuneau că vin la Galați ca să câștige. Ce să câștige desculții ăștia care abia stăteau în ghete și se mișcau în reluare, de ziceai că au rupt cluburile azi-noapte iar acum căutau disperați un butoi cu varză murată ca să se dreagă.
Nu s-ar fi mirat nimeni dacă Oțelul avea 3-0 la pauză.
Nu-i nimic, îi înfășurăm în a doua repriză, și-or fi zis suporterii gălățeni la pauză, după ce au văzut că Oțelul are meciul la discreție.
Însă, în a doua repriză, și Oțelul s-a cam vărsat pe gresie și a început să-și dea cu stângu-n dreptu’, la propriu, vezi faza din minutul 70 când fundașul Gomes da Silva s-a împiedicat în minge și a scăpat-o în aut, deși nu era presat de vreun adversar.
Ocaziile de gol nu au mai fost atât de numeroase ca în prima repriză, șuturile pe poartă s-au împuținat, iar Petrolul putea să înscrie atât prin Gicu Grozav, după un contraatac fulger, cât și prin Huja, în minutul 90+3, atunci când mingea expediată de el a lovit bara transversală.
Îți place ce și cum scriem? Atunci donează o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susține publicația faramogul.ro
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100
În cele din urmă s-a terminat 0-0, Oțelul Galați înregistrând al 13-lea rezultat de egalitate în 23 de etape disputate până acum în Liga 1.
Oțelul rămâne pe locul 10, cu 28 de puncte, cu șanse tot mai mici să prindă un loc în play-off, așa cum și-a propus antrenorul Dorinel Munteanu la începutul sezonului.
Etapa viitoare Oțelul Galați va juca în deplasare cu Rapid București (sâmbătă, 3 februarie 2024, ora 20.00) acolo unde atmosfera în tribune este infernală, iar pentru oaspeți e foarte greu să ciupească chiar și un punct din cele trei puse în joc.
Nu am mai auzit nimic despre restanțele salariale ale jucătorilor de la Oțelul, dacă și-au încasat sau nu banii.
Dorinel Munteanu promitea acum 10 zile că va face tot posibilul ca fotbaliștii să fie plătiți, dar de atunci nu a mai revenit cu precizări, să spună dacă jucătorii și-au primit banii sau joacă în continuare pe caiet (Later Edit: vezi video mai jos).
Sursa foto: Orange Sport